„Răzmeriţa” lui Ghişe continuă. A noua zi de proteste la Cotroceni

Senatorul PNL Ioan Ghişe s-a aflat din nou în fruntea a câteva zeci de persoane care au protestat faţă de revenirea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.
Romania TV
05 sept. 2012, 16:44

Protestatarii şi-au făcut de acum tradiţional „plimbare” în jurul Palatului Cotroceni, înarmaţi cu pancarte şi fluiere.

Senatorul Ghişe a anunţat că intenţionează să continue protestele şi în zilele următoare. „De-abia am început. Voinţa poporului suveran se va impune. Traian Băsescu exercită acum funcţia de preşedinte prin uzurpare de funcţii oficiale, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani”, a declarat Ghişe.

Protestatarii au început să se adune la Palatul Cotroceni de marţea trecută, fiind nemulţumiţi de întoarcerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.

Luni, câteva sute de manifestanţi, în fruntea cărora se află parlamentarul Ioan Ghişe, au scandat în faţa Palatului Cotroceni „Poporul a decis/ Băsescu e demis”.

Senatorul Ioan Ghişe s-a urcat pe soclul statuii din faţa Palatului Cotroceni pentru a citi textul pe care l-a depus, luni, la Birourile Permamente ale Parlamentului. Prin acest document, senatorul cere conducerii celor două Camere să ia în discuţie, în procedură de urgenţă, proiectele de hotărâre pe care le depusese cu o săptămână înainte. Prin aceste hotărâri, forul legislativ ar trebui să constate că Traian Băsescu este încă demis.

„În momentul de faţă, Traian Băsescu îşi exercită, în mod infracţional, funcţia de preşedinte al României”, a spus Ghişe.

Senatorul PNL, Ioan Ghişe, a propus două variante de atac a invalidării referendumului: fie ca Parlamentul să retrimită Curţii Constituţionale hotărârea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis, însă plenul Parlamentului nu a aprobat dezbaterea proiectelor sale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT