ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Reacţia ACL la decizia ICCJ în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Alianţa Creştin-Liberală a luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de respingere a solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de preschimbare a termenului în dosarul lui Klaus Iohannis şi constată că în ciuda presiunilor făcute prin declaraţii publice atât de premierul Victor Ponta, de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de propaganda pesedistă, justiţia îşi urmează cursul firesc, afirmă prim-vicepreşedinte ACL Alina Gorghiu.
Ionela Marcu
27 oct. 2014, 12:15
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Reacţia ACL la decizia ICCJ în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.‘ACL şi prezidenţiabilul Alianţei Creştin-Liberale nu au făcut niciodată presiuni asupra instanţelor de judecată, n-au comentat termenele date în acest dosar, convinşi fiind că în actul de justiţie nu trebuie să interfereze factorul politic. Ne dorim în continuare, aşa cum am declarat în repetate rânduri, o soluţionare rapidă a acestui dosar’, arată Gorghiu într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Ea susţine că în lipsa unor proiecte solide pentru România, contracandidaţii lui Klaus Iohannis la Preşedinţie au ‘parazitat întreaga campanie electorală cu tema falsă a incompatibilităţii candidatului ACL’.

‘Suntem convinşi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va păstra soluţia Curţii de Apel Alba în acest dosar’, declară Alina Gorghiu.

ICCJ a RESPINS cererea ANI: Incompatibilitatea lui Klaus Iohannis se va judeca după alegerile prezidenţiale

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Purtătorul de cuvânt al PNL subliniază că ‘în mod fals se comunică în spaţiul public că pe data de 18 noiembrie se va da verdictul final în dosarul lui Klaus Iohannis’.

‘Candidatura lui Klaus Iohannis este una certă şi îi aşteptăm pe toţi românii la vot pe 2 şi 16 noiembrie pentru a schimba soarta ţării şi pentru a vedea ce înseamnă România lucrului bine făcut’, conchide Alina Gorghiu.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins luni cererea Agenţiei Naţionale de Integritate de a fi judecat mai devreme dosarul privind incompatibilitatea preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţie. În consecinţă, dosarul se va judeca la data stabilită iniţial, pe 18 noiembrie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT