Reacţii la moartea academicianului Dinu C. Giurescu: Ne rămân cărţile sale, cărămizi ale unei catedrale veşnic în construcţie

„În plin an de comemorări istorice, aflu cu adâncă durere trecerea în nefiinţă a unui nume greu cât o întreagă bibliotecă: academicianul Dinu C. Giurescu ne-a părăsit, după o viaţă aproape la fel de lungă şi plină ca cea a României unite.

Viaţa istoricilor este deseori discretă, în umbra operei şi cercetărilor lor. Însă acest om nu a descoperit istoria aşa cum fiecare dintre noi îşi găseşte calea în viaţă, ci a primit-o de la ursitoare, sub privirile unui tată şi ale unui bunic care au trăit doar prin şi pentru două cuvinte: Istoria românilor.

Această moştenire a fost pentru el, timp de 91 ani, în primul rând o responsabilitate. A slujit-o cu fervoarea unui călugăr, cu rigoarea unui om de ştiinţă şi cu pasiunea unui patriot. Şi-a apărat poporul şi drepturile acestuia cu fiecare cuvânt, chibzuit dar ferm, pe care i-l permiteau cercetările ştiinţifice. A făcut-o cu strălucire şi talent în ocaziile fastuoase, cu încăpăţânare şi credinţă în momentele întunecoase ale secolului trecut. A făcut-o zilnic, timp de o viaţă întreagă.

Astăzi, pierdem încă un descendent al acestei ilustre dinastii de istorici. Ne rămân cărţile sale, adevărate cărămizi ale unei catedrale veşnic în construcţie. În paginile lor vom afla întotdeauna de unde venim, ca să ne lămurim încotro putem şi unde avem dreptul şi datoria să ne îndreptăm„, a fost mesajul ministrului Culturii, George Ivaşcu.

Alte articole

Mai mulţi membri ai Academiei Române, printre care Ana Blandiana, Daniel David, Liviu Ornea, Mircea Dumitru, Mircea Martin, Rodica Zafiu, lansează un apel către români: „Să voteze raţional, alegând calea europeană”

Burse 2025. Elevii cu rezultate foarte bune pot primi 1.000 de lei lunar de la Academia Română. Cum le pot obține

Şi membrii Academiei Române regretă moartea academicianului Dinu C. Giurescu care „echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti, ce va marca nu numai comunitatea academică, ci societatea românească în ansamblul ei„.

Citeşte şi Dinu C. Giurescu a murit. Academicianul avea 91 de ani

Dinu C. Giurescu descinde dintr-o celebră familie de istorici, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu şi nepotul lui Constantin Giurescu. S-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti, unde a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava”. Tot în Bucureşti a absolvit Facultatea de Istorie, în 1950, iar în 1968 şi-a obţinut titlul ştiinţific de doctor.

A lucrat iniţial (1956-1964) ca muzeograf la Muzeul de Artă din Bucureşti, Secţia de artă medievală, iar apoi, vreme de patru ani (1964-1968), a fost cercetător în cadrul Oficiului de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe, ocupându-se de istoria diplomaţiei. În 1968 devine profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, Bucureşti, fiind titular al cursului de istoria civilizaţiei europene (1968-1987). A fost profesor la Catedra de istoria românilor din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1990-1997), conducător de doctorate şi profesor consultant începând cu 1997. Între anii 1988-1990 a fost visiting profesor la William Paterson College, Wayne, New Jersey şi la Texas A&M University, Statele Unite ale Americii.

Activitatea sa ştiinţifică acoperă o bogată şi diversă arie tematică, fiind preocupat de arta românească medievală din secolele XIV-XVIII, de studiul civilizaţiei române, de caracteristicile feudalismului românesc în relaţiile economice. Între lucrările dedicate acestor subiecte se numără: „Anaforniţe brâncoveneşti” (1959), „Bisericani, ctitorie a epocii lui Ştefan cel Mare”, „Maîtres orfèvres de Kiprovac en Valachie au XVIIe siècle” (1964), „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu” (1964).

A manifestat, de asemenea, interes pentru istoria diplomaţiei româneşti şi a publicat o serie de volume de „Documente diplomatice”: Nicolae Titulescu (1967), M. Kogălniceanu (1972), precum şi de studii istorice, între care „La diplomatie roumaine et le Pacte des Quatres” (1969).

A fost preocupat atât de editarea de izvoare, cât şi de elaborarea unor sinteze de istorie naţională: „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi” (1971, în colaborare), „Istoria românilor” (1974-1975, în colaborare), „Istoria ilustrată a românilor (1981-1982).

O atenţie deosebită a manifestat pentru problemele de istorie contemporană: „Romania’s Communist Takeover: The Radescu Government” (1994), „România în al Doilea Război Mondial” (1999), „Imposibila încercare. Greva regală 1945″ (1999), „Romanian in the Second World War” (1939-1945) (2000), „Cade Cortina de fier. România 1947″ (2002), „Documente privind alegerile din 1946″ (2001), „Uzurpatorii” (2004), „De la Sovromconstrucţii la Academia Română” (2008) şi multe altele. Împreună cu academician Mircea Maliţa a elaborat volumul „Zid de pace, turnuri de frăţie – deceniul deschiderii: 1962-1972″.

A fost coordonator şi coautor al volumelor IX (ed. I, 2008 ; ed. a II-a 2016) şi X (2013) din valorosul tratat „Istoria românilor”, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.

A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări între care: „The Razing of Romania’s Past” (1989), apărută în limba română în anul 1994: „Distrugerea trecutului României”, „Arhitectura Bucureştiului” (2010).

În 1990 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001, membru titular. Pe data de 24 aprilie 2014 a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie din care a fost nevoit să se retragă după numai un an, din raţiuni medicale. A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei mixte de istorie româno-bulgare din Academia Română.

Preşedinţia României l-a decorat, în anul 2000, cu Ordinul Naţional în grad de Cavaler.

Istoricul Dinu C. Giurescu a murit marţi, la vârsta 91 de ani, anunţă Antena 3. El a fost membru titular al Academiei Române, deputat şi vicepreşedinte al Partidului Conservator.