Reactorul 2 de la Cernavodă, oprit pentru lucrări de verificare şi control

Nuclearelectrica a decis să oprească reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, începând de joi, pentru lucrări preventive de verificare și control, în vederea îmbunătățirii fiabilității sistemelor pe perioada iernii, se arată într-un comunicat al companiei
Romania TV
06 dec. 2017, 10:53
Reactorul 2 de la Cernavodă, oprit pentru lucrări de verificare şi control

„Societatea Națională Nuclearelectrica SA (‘SNN’) anunță că a adoptat proactiv decizia de a opri programat și controlat Unitatea 2 CNE Cernavodă în seara zilei de 07.12.2017 în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare și control și eventual intervenții punctuale asupra sistemelor Unității 2, în vederea îmbunătățirii fiabilității sistemelor pe perioada de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanță preventivă”, potrivit comunicatului, citat de Mediafax.

Oficialii companiei au arătat că, potrivit standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenții proactive și controlate se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită.

Citeşte şi Nuclearelectrica şi-a dublat profitul net în primele nouă luni ale anului

Efectuarea verificării și intervențiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securității nucleare, a personalului de exploatare, populației sau mediului înconjurător.

Repornirea unității și resincronizarea la Sistemul Energetic Național vor avea loc după efectuarea și finalizarea testelor și eventualelor intervenții care se impun în astfel de situații, în conformitate cu procedurile centralei, mai menționează reprezentanții producătorului de energie.

Nuclearelectrica este operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care, cu cele două reactoare de câte 700 de MW, asigură circa 20% din producția națională de electricitate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT