Realitate alarmantă, unul din 14 adolescenţi britanici de 17 ani a încercat să se sinucidă în ultimul an. Rata sinuciderilor în rândul femeilor tinere e la un nivel fără precedent

Aproximativ 7% dintre copiii britanici cu vârsta de până la 17 ani au încercat să se sinucidă și aproape unul din patru spun că s-au rănit intenţionat în ultimul an, potrivit unui articol publicat în British Journal of Psychiatry, experții temându-se în acest context că pandemia ar putea creşte aceste cifre.
Daniel Spătaru
22 feb. 2021, 11:20
Realitate alarmantă, unul din 14 adolescenţi britanici de 17 ani a încercat să se sinucidă în ultimul an. Rata sinuciderilor în rândul femeilor tinere e la un nivel fără precedent

Cifrele provin din analiza unui studiu care urmărește viața a aproximativ 19.000 de tineri născuți la începutul acestui mileniu în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Raportul, citat de The Guardian, arată că atunci când tinerii de 17 ani din acest segment au fost întrebați dacă s-au rănit vreodată „intenționat în încercarea de a-ți pune capăt vieții”, 7% au răspuns „Da”. Când au fost întrebați dacă s-au rănit / automutilat intenţionat în cursul anului precedent, 24% dintre ei au răspuns că făcut acest lucru. Datele, care sunt reprezentative la nivel național, pot fi extrapolate la nivelul Marii Britanii, oferind o cifră de 52.427 de tineri de 17 ani care au încercat să se sinucidă la un moment dat și una de 170.744 de tineri care s-au automutilat în ultimele 12 luni înainte de apariţia Covid.

Citeşte şi O celebră actriţă a fost găsită moartă în apartamentul ei! Criminaliştii spun că este vorba despre o sinucidere

Psihiatrii spun că cifrele reflectă o tendință în creştere şi avertizează că noul coronavirus și consecințele acestuia vor înrăutăți probabil lucrurile și cer de pe acum investiții în servicii pentru tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Dr. Bernadka Dubicka, de la Colegiului Regal al Psihiatrilor, a descris concluziile ca făcând parte dintr-o „tendință cu adevărat preocupantă” pe care o intuiseră de mult timp. Ea a spus că datele arată că aproape în fiecare an a existat o creștere a numărului de adolescenți care se rănesc în mod deliberat. Dubicka a mai spus că datele de la NHS Digital au arătat că în 41% din toate internările la spital pentru auto-vătămare a fost vorba de adolescenți.

Unul dintre autorii studiului, dr. Praveetha Patalay, a remarcat: „Studiul nostru evidențiază o inegalitate mare în aceste rezultate negative asupra sănătății mintale, la vârsta de 17 ani. Persoanele de sex feminin și minoritățile sexuale sunt deosebit de vulnerabile”. În 2018, 759 de tineri s-au sinucis în Marea Britanie și Republica Irlanda, rata de sinucidere în rândul femeilor tinere fiind acum la cea mai mare cotă înregistrată vreodată în Regatul Unit.

Citeşte şi Mirel Rădoi, dezvăluiri în premieră despre sinuciderea fratelui său. Ce au discutat cei doi înainte de tragedie

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Cine era, de fapt, soția milionarului din Vaslui care a murit într-un accident tragic. Femeia, însărcinată, e plânsă de colegi
Capital.ro
Călin Georgescu n-a mai fost văzut așa. Susținătorii s-au rugat și au rostit „Tatăl Nostru” degeaba pentru el (VIDEO)
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
SUA lasă NATO pe mâna europenilor. Vor fi responsabili de orice război
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj