Rebelii proruşi vor să OPREASCĂ LUPTELE în Ucraina. Kievul trebuie să accepte însă o CONDIŢIE

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a declarat marţi convins că insurgenţii rusofoni din estul Ucrainei vor opri luptele împotriva trupelor ucrainene, dacă autorităţile de la Kiev vor declara o încetare a focului. 
Romania TV
10 iun. 2014, 15:21
Rebelii proruşi vor să OPREASCĂ LUPTELE în Ucraina. Kievul trebuie să accepte însă o CONDIŢIE

La sfârşitul reuniunii tripartite cu omologii săi german, Frank-Walter Steinmeier, şi polonez, Radoslaw Sikorski, desfăşurată la Sankt Petersburg, şeful diplomaţiei ruse a mai afirmat că, indiferent de viziunea fiecăruia asupra crizei ucrainene, în acest moment întreaga comunitate internaţională trebuie să-şi concentreze eforturile pe ‘încetarea imediată a vărsării de sânge şi a folosirii forţei’.

Lavrov a salutat decizia guvernului ucrainean de a crea coridoare umanitare în zonele de conflict. Însă el a insistat să se înceapă un dialog cu toate regiunile ucrainene pentru a se ajunge la un consens cu privire la viitorul model al statului ucrainean, el insistând astfel ca guvernul de la Kiev să accepte negocieri cu separatiştii rusofoni.

La rândul său, şeful diplomaţiei germane a declarat că a observat ‘o nouă atmosferă’ în care toate părţile sunt dispuse să acţioneze în direcţia unei detensionări a situaţiei.

Un pas în direcţia cea bună a fost evocat şi de ministrul polonez de externe când s-a referit la promisiunea preşedintelui rus Vladimir Putin de a respecta rezultatele alegerilor prezidenţiale ucrainene. Sikorski a cerut Moscovei să contribuie la soluţionarea conflictului şi prin împiedicarea traficului cu arme la frontiera ruso-ucraineană. Pe de altă parte, şeful diplomaţiei poloneze a ţinut să precizeze că admiterea Ucrainei în NATO, căreia Rusia se opune, ‘nu se află pe agendă’.

După ce a fost învestit în funcţie sâmbătă, noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko s-a întâlnit, în prezenţa emisarului OSCE, cu ambasadorul rus retrimis la Kiev după ce Moscova l-a chemat în Rusia în luna februarie. Şeful statului ucrainean a prezentat un plan de pace pentru soluţionarea conflictului şi s-a pronunţat duminică pentru o încetare a focului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT