RECHIZITORIU: Primarul George Scripcaru dorea un model de maşină mai puternică decât un autobuz

Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov a achiziționat succesiv patru autoturisme Skoda, clasa de vârf, pentru că primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, dorea să conducă noul model apărut, de fiecare dată cu un motor mai puternic, ajungându-se în situația absurdă ca "mașina primarului'' să aibă mai mulți cai putere (CP) decât un autobuz aflat în proprietatea regiei, se arată în rechizitoriul prin care edilul a fost trimis în judecată de DNA.
Romania TV
23 nov. 2016, 03:58
RECHIZITORIU: Primarul George Scripcaru dorea un model de maşină mai puternică decât un autobuz

În timpul mandatelor sale, Scripcaru și-a constituit un aparat administrativ la nivelul primăriei format din persoane obediente care au acționat potrivit intereselor sale personale și nu ale unității administrativ teritoriale.

Procurorii spun că Scripcaru a profitat atât de legătura cu fostul director RAT Brașov, persoană care executa întocmai ordinele sale, dar și de influența pe care o exercita asupra acestuia, atât direct, cât și indirect prin intermediul Consiliului de Administrație, determinând decizii potrivit intereselor sale. Ulterior, în 2013, la conducerea RAT Brașov a venit inculpatul Cristian Radu care a continuat practicile nelegale pentru a câștiga încrederea și bunăvoința lui Scripcaru.

Conform datelor din rechizitoriu, în privința achiziționării de către RAT Brașov de autoturisme cu dotări de lux care erau folosite de Scripcaru, s-a ajuns la „situația absurdă” în care mașina edilului să aibă mai mulți cai putere decât un autobuz.

„În aceste împrejurări directorul RAT Brașov a achiziționat succesiv 4 autoturisme marca Skoda, clasa de vârf, pentru simplu motiv că inculpatul Scripcaru George dorea să schimbe modelul pe care-l utiliza cu noul model apărut, de fiecare dată cu un motor mai puternic, ajungându-se în situația absurdă ca ‘mașina primarului’ să aibă mai mulți CP (cai putere) decât un autobuz aflat în proprietatea RAT Brașov. Pentru a da aparența de legalitate acestor utilizări s-a întocmit un contract de comodat între RAT și Primăria Brașov, care a fost prelungit cu acte adiționale la fiecare nouă achiziție, societatea suportând toate cheltuielile rezultate din utilizarea autoturismului (impozite, asigurări, reparații, revizii, dotări)”, se arată în rechizitoriu.

DNA notează, totodată, că, în 2004, după ce a devenit primar, George Scripcaru a refuzat să utilizeze mașina fostului primar și, neputând să achiziționeze alta, date fiind limitele prevăzute de lege, a cerut să se achiziționeze în numele RAT Brașov un autoturism marca Skoda pe care să-l utilizeze, ulterior dând dispoziții pentru achiziționarea altora, atunci când apărea un model nou, pretinzând dotări de lux, care depășeau necesitățile uzuale ale RAT și pe care o autoritate sau instituție publică nu ar fi putut să le solicite vreodată ca dotări ale autovehiculelor din parcul auto.

Printre dotările de lux pe care mașinile utilizate de primarul Brașovului le aveau, anchetatorii menționează compartiment frigorific, volan de piele, sistem de navigație, tapițerie de piele, senzori de parcare, scaune încălzite și sistem de sunet cu 10 difuzoare.

„Din (…) a rezultat faptul că Scripcaru George a fost unicul utilizator al celor 4 autoturisme marca Skoda Superb achiziționate de RAT, acestea intrând în posesia angajaților Regiei numai pentru revizii, reparații curente, în măsura în care un angajat (…) nu o prelua chiar el direct de la Primărie. Mai mult, în cazul ultimului autoturism Scripcaru George a pretins ca la momentul preluării pentru revizii sau ITP mașina să fie condusă de un șofer cu experiență pe astfel de vehicule (cutie automată, motorizare). Mașinile au fost folosite exclusiv de primar în interesul său personal, obținând astfel un folos necuvenit”, spun procurorii.

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA într-un nou dosar, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată și participație improprie la această infracțiune.

În același dosar a fost deferit justiției Cristian Radu, la data faptei director al Regia Autonomă de Transport Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT