Poliţişt bătut în gară de un recidivist. Agresorul fusese eliberat recent din închisoare după o faptă similară

Scandal în Gara Brașov, după ce un tânăr a agresat un polițist. Omul legii are nevoie de patru zile de spitalizare. Ulterior, autoritățile au descoperit că agresorul a mai executat o pedeapsă până în aprilie pentru o faptă similară.
Romania TV
30 apr. 2019, 05:56
Poliţişt bătut în gară de un recidivist. Agresorul fusese eliberat recent din închisoare după o faptă similară

Un bărbat care ar fi agresat un poliţist în Gara Braşov a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv luni seara, tânărul în cauză nefiind la prima faptă de acest gen, el fiind condamnat în 2015 pentru o infracţiune similară.

Incidentul s-ar fi petrecut duminică seara, în prima zi de Paşte. Bărbatul a fost încătuşat după ce a înjurat un poliţist şi i-a rupt uniforma, la întregul scandal asistând persoanele care se aflau în acel moment în gară.

Victima, agent la postul de poliţie din gară, necesită patru zile de îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul a primit mandat de arestare pe 30 de zile, luni seara.

Agresorul a fost eliberat condiţionat în 9 aprilie, după ce a ispăşit o pedeapsă pentru o agresiune faţă de un alt poliţist, săvârşită tot în gară, în 2015.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
Top 3 meciuri ale naționalei realizat de Mircea Lucescu! De ce victoria cu Austria este colosală pentru Il Luce: “Niciodată nu am făcut asta în toată cariera mea”
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Refuzul actului adiţional la muncă. Ce poate să îţi impună angajatorul?
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Ce spune legea în cazul mamei ucise pe trecerea de pietoni. Este femeia vinovată că a ieșit în fața mașinii?
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Poți calatori gratis cu mașina electrică! Iată cum
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025