Recolta de porumb boabe a României a depăşit 14,5 milioane de tone în 2017. Medie de aproape 6 tone la hectar

Recolta de porumb boabe a României a depășit 14,5 milioane de tone în acest an, producția medie obținută fiind de aproape 6 tone la hectar, a declarat vineri ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Romania TV
01 dec. 2017, 10:25
Recolta de porumb boabe a României a depăşit 14,5 milioane de tone în 2017. Medie de aproape 6 tone la hectar

„Mai sunt încă suprafețe de recoltat în zona Transilvaniei, însă producția medie la porumb nu va putea fi influențată. Este cea mai mare obținută vreodată: 5.800 de kilograme la hectar, aproape 6 tone, și sigur că va fi și cea mai mare producție totală de porumb boabe a României”, a precizat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), producția totală de porumb boabe s-a majorat în acest an cu aproape 45%, comparativ cu anul 2016, în condițiile în care anul trecut recolta de porumb a fost puțin peste 10 milioane de tone, la o medie de 4 tone la hectar, iar față de producția record din 2014, de 11,3 milioane de tone, este cu 28% mai mare. În 2014, randamentul a fost de 4,48 tone/ha.

În 2015, România a raportat o producție totală de porumb boabe de 8,87 milioane de tone și o medie de 3,5 tone la hectar.

În ultimii 10 ani, suprafața cultivată cu porumb s-a situat între 2,3 și 2,7 milioane de hectare, cu un singur an — 2010 — în care suprafața nu a depășit 2,1 milioane hectare la nivel național.

Necesarul intern al României de porumb boabe se ridică la 4,5 milioane de tone, ceea ce oferă posibilități semnificative de export, acesta fiind de altfel unul din produsele aflate în topul schimburilor comerciale ale României cu produse agroalimentare, după grâu. Numai în primele 8 luni din acest an a fost exportată în țările intra și extracomunitare o cantitate de 1,426 de milioane de tone de porumb pentru care s-au încasat 338,2 milioane de euro.

Cu toate acestea, ministrul Agriculturii a susținut de nenumărate ori în spațiul public că este nevoie de „zootehnizarea României”, pentru a folosi porumbul obținut în hrana animalelor și, astfel, să se reducă exporturile de materie primă și să crească produsele procesate, cu valoare adăugată.

„Nu este posibil ca în România, țara cu cea mai mare suprafață de porumb cultivată din UE să aibă ca încărcătură la porumb pe hectar nici doi porci grași. Ce calcul economic ai putea să faci în momentul în care faci o astfel de încărcătură pe unitatea de suprafață la această specie, în condițiile în care suntem tributari atât în analiza balanței comerciale pentru că importăm foarte mult, în jur de 50% din consumul intern (carne de porc n.r.) și exportăm porumb cu eforturi extraordinare și la prețuri foarte mici? De aceea conceptul nostru în acest domeniu este zootehnizarea agriculturii țării românești”, spunea ministrul Agriculturii, la finele lunii mai, la o conferință organizată de LAPAR.

Potrivit ministrului Agriculturii, România a înregistrat în acest an recorduri istorice la nouă culturi agricole, anul 2017 fiind „unul excepțional, fără precedent, cu producții istorice pe care România nu le-a mai realizat până în prezent”, la grâu, rapiță, mazăre, orz, orzoiacă și floarea soarelui.

Cu producția de porumb obținută în acest an, România ar putea fi cel mai mare producător din Uniunea Europeană, după ce a ocupat în ultimii ani prima poziție doar la suprafața cultivată și locul doi, după Franța, la producția realizată.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în 2016, România a fost cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană și pe locul 5 la producția de grâu, însă anul acesta ar putea ocupa primul loc în Europa cu două producții, cu cea de porumb — 14,5 milioane de tone — și cu cea de floarea-soarelui, unde recordul este de 3,167 milioane de tone.

În România, cerealele ocupă 60% din suprafața țării.

Datele publicate, joi, de Eurostat arată că statele membre ale Uniunii Europene au produs, în anul 2016, o cantitate de 301,8 milioane de tone de cereale (inclusiv orez), 21,76 milioane de tone provenind din România, care a fost depășită de Franța, cu 54,2 milioane de tone de cereale, Germania, cu 45,4 milioane de tone, Polonia, cu 29,8 milioane de tone, Spania, cu 24,1 milioane de tone, și Marea Britanie, cu 21,9 milioane de tone.

Aceleași date arată că România a devansat în 2016 Italia, care a avut o producție de cereale de 18,2 milioane de tone, și Ungaria, cu 16,6 milioane de tone.

România face parte dintre cele câteva state membre UE în care producția de cereale a crescut în 2016, comparativ cu 2015, de la 19,33 milioane de tone până la 21,76 milioane de tone.

Eurostat subliniază că producția de cereale este puternic influențată de condițiile meteo, iar 2016 pare să fi fost un an mai favorabil pentru statele membre din Europa Centrală și din sudul Europei și mai puțin favorabil pentru statele din zona nordică a continentului.

În 2016, România a fost a opta putere agricolă a Uniunea Europeană, cu 15,4 miliarde de euro sau 4% din totalul UE. Valoarea producției agricole a crescut ușor în țara noastră, cu 0,9%, în 2016 comparativ cu 2015, în principal ca urmare a unei creșteri cu 4,7% a valorii serviciilor agricole, în timp ce valoarea producției animale a scăzut cu 5%, iar cea a culturilor agricole a urcat cu 3,6%.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?