Record mondial inedit. Un britanic a reuşit cea mai rapidă traversare a Europei cu bicicleta, de la nord la sud

Un psiholog din Marea Britanie a stabilit un nou record mondial pentru cea mai rapidă traversare cu bicicleta a continentului european, de la nord la sud.
Romania TV
11 iul. 2019, 07:03
Record mondial inedit. Un britanic a reuşit cea mai rapidă traversare a Europei cu bicicleta, de la nord la sud

Doctor Ian Walker, a încheiat călătoria din extremitatea nordică a Europei până în cel mai sudic punct al continentului în 16 zile, 20 de ore şi 59 de minute, doborând astfel recordul precedent cu peste două zile.

El a pornit de la Capul Nord (Nordkapp), cel mai nordic punct al Europei, la 21 iunie, şi a ajuns la linia de finiş, în Tarifa, Spania, luni dimineaţă. Biciclistul a străbătut zece ţări – Norvegia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Germania, Franţa şi Spania – însumând peste 6.400 de kilometri.

Walker, care lucrează la Universitatea din Bath, Marea Britanie, a susţinut un ritm mediu de circa 24,7 kilometri pe oră şi a petrecut până la 20 de ore în şa.

Pentru a susţine acest efort, el a fost nevoit să caute şi să consume alimente de până la 12.000 de calorii pe zi şi multă apă pentru a se menţine hidratat. ‘‘Este uimitor să îţi propui un ţel cu adevărat dificil şi apoi să-l îndeplineşti după o perioadă aşa de lungă de muncă susţinută”, a spus el.

”Cel mai bun lucru cred că a fost faptul că am călătorit prin zone îndepărtate, noaptea, sub cel mai întunecat cer pe care l-am văzut vreodată. Cea mai rea parte a fost probabil faptul că m-am forţat să mă pun în mişcare după doar trei ore de somn în fiecare noapte”, a povestit biciclistul.

Walker a început să pedaleze pe distanţe mari în 2016, după ce a făcut trecerea de la alergare la bicicletă.

El a doborât recordul mondial în numele organizaţiei caritabile Roadpeace pentru care a reuşit să strângă peste 2.500 de lire sterline.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT