Rectorul Universităţii Bucureşti: Trebuie să punem o presiune continuă asupra politicienilor ca să accepte un discurs onest

Rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, afirmă că trebuie să se pună o presiune continuă asupra politicienilor ca să accepte condiţia unui discurs onest şi se declară optimist în forţa de atracţie şi puterea de iradiere pe care adevărul continuă să o aibă în societate.
Filip Stan
18 feb. 2018, 12:48
Rectorul Universităţii Bucureşti: Trebuie să punem o presiune continuă asupra politicienilor ca să accepte un discurs onest

„Cred că este foarte greu să vorbim despre adevăr ca atare în viaţa politică, dar noi, cei care devenim din ce în ce mai conştienţi de lucrurile rele care se pot produce dacă suntem foarte economicoşi cu adevărul şi dacă nu vrem să-l privim în faţă, noi trebuie să punem o presiune continuă asupra politicienilor şi atunci aceştia vor accepta totuşi condiţia unui discurs onest”, a declarat pentru AGERPRES profesorul.

El consideră că nu trebuie să ne temem de adevăr.

„Am un mesaj optimist. Nu trebuie să ne temem de adevăr, de demnitatea şi frumuseţea lui şi într-adevăr mesajul christic (n.r. – ‘Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi’/Ioan 8.32) este mai mult decât actual astăzi, nu numai în România, ci peste tot în lume. Omul are nevoie de a fi din ce în ce mai sigur pe mijloacele lui intelectuale, dar şi pe cele emoţionale de a se apăra de fake-news, de veştile sau de noutăţile care sunt contrafăcute, de a încerca să iasă din acest moment cultural contorsionat pe care unii dintre noi îl descriu sub titlul generic de post-adevăr”, a spus Mircea Dumitru.

Pentru rectorul Universităţii Bucureşti, adevărul continuă să aibă o foarte pregnantă prezenţă în viaţa politică şi morală.

„Nu putem vorbi de un post-adevăr, adevărul îşi păstrează forţa de atracţie şi puterea de iradiere. Dincolo de faptul că este un concept foarte important pentru filosofi şi logicieni ca mine care suntem interesaţi de teorii prin care să explicăm acest concept, adevărul continuă să aibă o foarte pregnantă prezenţă în viaţa politică şi morală”, a arătat acesta.

Mircea Dumitru a susţinut duminică prelegerea cu tema „Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze”, găzduită de Sala Mică a TNB, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”.

Conferinţa a urmărit sistematic şi succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând câteva „patologii” ale acestui concept: „frica de cunoaşterea teoretică” şi paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoaşterii ar împiedica obţinerea de adevăruri obiective.

În acest periplu, profesorul Dumitru a insistat asupra relaţiei adevărului cu metoda ştiinţei şi cu cunoaşterea, dar şi asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia şi cu istoria viitoare, în încercarea de a schiţa remedii la aceste ”maladii” culturale.

Născut în Bucureşti, în 1960, profesorul Mircea Dumitru predă Logica simbolică şi Logica filosofică la Universitatea din Bucureşti, al cărei rector este din anul 2011.

A fost ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din iulie 2016 până în ianuarie 2017.

Din 2017 este visiting professor la Beijing Normal University, China. A obţinut o diplomă de doctor în Filosofie/Logică matematică şi filosofică la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, în 1998, şi o a doua diplomă de doctor în Filosofie/Filosofia limbajului la Universitatea din Bucureşti, în 1998.

A fost preşedintele Societăţii Europene de Filosofie Analitică (2011 – 2014). Este preşedintele Institutului Internaţional de Filosofie (Paris, 2017 – 2020).

În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În prezent, pregăteşte volumul „Zece eseuri logico-metafizice” pentru Editura Humanitas, în curs de apariţie în acest an, şi este editorul-autorul volumului de eseuri „Metaphysics, Modality, and Meaning. Themes from Kit Fine”, care va fi publicat de Oxford University Press în 2019.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gigi Becali a achitat datoria lui Reghecampf azi: 150.000 de euro, nu 167.000 cât cere U Craiova după dobânzi
Capital.ro
Taxe mai mici pentru tinerii care lucrează part-time. Facilitatea ar putea fi extinsă până la vârsta de 26 de ani
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte