REFERENDUM Catalonia: Parchetul ordonă sigilarea secţiilor de votare

Parchetul din Catalonia (nord-estul Spaniei) a ordonat marți sigilarea până cel mai târziu sâmbătă a locurilor care urmau să fie folosite ca secții de votare pentru referendumul de autodeterminare interzis pe care separatiștii doresc să îl organizeze, a făcut cunoscut o sursă judiciară, scrie AFP.
Romania TV
27 sept. 2017, 03:57
REFERENDUM Catalonia: Parchetul ordonă sigilarea secţiilor de votare

Într-o notă adresată poliției catalane, procurorul regiunii ordonă sigilarea sălilor respective înainte de 30 septembrie și supravegherea acestora pentru ca interzicerea accesului să fie respectată, până duminică, 1 octombrie, la orele 21.00 (19.00 GMT), zi în care liderii Cataloniei doresc să organizeze referendumul.

„Dispozitivul pus în aplicare va trebui să împiedice astfel orice tentativă într-un alt loc din aceeași clădire sau pe căile de acces din vecinătate, pe o rază de securitate de 100 de metri”, se poate citi în nota Parchetului adresată forțelor de ordine pe care AFP a putut să o consulte.

Ordinul poate viza clădiri școlare și alte localuri puse la dispoziție de primării sau administrația regională pentru vot, inclusiv centre de sănătate.

Separatiștii la putere în Catalonia intenționează să organizeze un referendum pentru a ști dacă această regiune cu 7,5 milioane de locuitori (16% din populația Spaniei) trebuie să se separe de Spania.

Guvernul conservator condus de Mariano Rajoy se opune ferm acestuia, Constituția interzicând acest tip de consultări, potrivit Curții Constituționale.

Peste 700 de primării catalane din totalul celor 948 s-au declarat dispuse să participe. În schimb, cinci dintre cele mai mari zece orașe nu au vrut să se implice, Catalonia fiind profund divizată în ce privește chestiunea independenței.

De asemenea, Parchetul Cataloniei a cerut poliției regionale să treacă la identificarea responsabililor secțiilor de votare care urmează să ia parte la referendumul de duminică.

Justiția continuă punerea în aplicare a unui plan vizând toate mecanismele referendumului.

Comisia Electorală a fost nevoită să demisioneze în bloc, Curtea Constituțională amenințându-i pe membrii acesteia cu amenzi zilnice de 12.000 de euro.

Poliția și Garda Civilă au confiscat aproape 10 milioane de buletine de vot și vreo 45.000 de convocări pentru reprezentanții în birourile de vot. În plus, 59 de site-uri de promovare sau de informare privind referendumul au fost închise.

În fața acestor acțiuni, autoritățile separatiste au denunțat metode „represive”. „Site-ul Fundației Franco (fostul dictator) este în continuare funcțional”, dar nu și aceste site-uri, s-a plâns marți purtătorul de cuvânt al guvernului regional, Jordi Turull.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Poveștile de dragoste ale lui Emeric Ienei, antrenorul care a cucerit Europa și inimile românilor. Vasilica Tastaman și Ileana Gyulai, cele două mari iubiri
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Cât costă curentul electric în Italia sau Marea Britanie? Comparaţie cu preţurile din România
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Ce indemnizație primea Emeric Ienei lunar de la statul român
MediaFlux
Se acordă o nouă zi liberă pentru români! Cine poate beneficia de ea
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai