Referendum în Marea Britanie pentru aprobarea acordului de Brexit

Liderul opoziţiei din Marea Britanie, laburistul Jeremy Corbyn, consideră că orice acord al Brexitului ar trebui aprobat şi de poporul britanic printr-un referendum, conform The Guardain.
Iulian Tudor
28 mai 2019, 05:24
Referendum în Marea Britanie pentru aprobarea acordului de Brexit

Jeremy Corbyn, preşedintele Partidului Laburist, a declarat că „ascultă cu mare atenţie” ambele părţi ale dezbaterii după ce partidul său s-a clasat în urma Liberal Democraţilor la alegerile europarlamentare şi a pierdut teren în faţa Partidului Verzilor.
 
Laburiştii ar dori alegeri generale însă orice acord al Brexitului „trebuie să fie supus unui vot public”, a afirmat Corbyn, informează news.ro.
 
Mai multe surse din Partidul Laburist au precizat că aceasta este o schimbare faţă de poziţia sa iniţială. Înainte, Corbyn susţinea că un al doilea referendum era doar o opţiune pentru a opri un Brexit condus de conservatori.
 
Corbyn le-a scris ulterior parlamentarilor: „Este clar că impasul din parlament poate fi spart doar prin întoarcerea la popor prin alegeri general sau printr-un vot public. Suntem pregătiţi să susţinem un referendum privind orice acord”.
 
John McDonnell, ministrul de Finanţe din umbră, se află printre aliaţii lui Corbyn care şi-au înăsprit poziţia, declarând luni că un al doilea referendum este inevitabil pentru că parlamentarii conservatori nu vor susţine noi alegeri. Întrebat dacă este timpul să se susţină un al doilea referendum în orice condiţii, McDonnell a afirmat: „Cred că este timpul, da”, potrivit news.ro

Citeşte şi Surpriză: Partidul Brexitului a obţinut o victorie în alegerile europene
 
Partidul Brexitului al lui Nigel Farage, un susţinător al unei rupturi clare cu UE, a obţinut o victorie clară în alegerile europene din Regatul Unit, cu 31,8% din voturile exprimate, consolidând astfel ipoteza unui Brexit fără acord.
 
Alegătorii au sancţionat dur Partidul Conservator (Tories) al premierului Theresa May, surghiunit pe locul cinci – cu 9,1% din voturile exprimate – care-şi plăteşte astfel incapacitatea de a pune în aplicare Brexitul, potrivit acestor rezultate după numărarea majorităţii voturilor.
 
 Partidul Laburist a pierdut şi el în alegeri, cu 13,7%, plătind atitudinea ambiguă cu privire la Brexit. Deputata Emily Thornberry a recunoscut la BBC că formaţiunea are ”nevoie să fie mai clară şi fără echivoc cu privire la ceea ce vrea”, informează news.ro

În ceeea ce-i priveşte pe Verzi, ei şi-au dublat scorul faţă de 2014, cu 12,1%, devansându-i pe conservatori.
Britanicii s-au pronunţat în favoarea Brexitului cu 52% din voturile exprimate, în iunie 2016, iar ieşirea din UE ar fi urmat să aibă loc la 29 martie. Însă May nu a reuşit să-şi unească partidul, împărţit în acest subiect, şi nici deputaţii în jurul planului său al divorţului negociat cu Bruxellesul. Ea a fost nevoită, astfel, să ceară amânarea Brexitului până cel mai târziu la 31 octombrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT