Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, a oferit pentru Ziare.com detalii despre cum percep bugetarii aceste măsuri.
„Deși este în dezbatere publică de trei săptămâni, mulți dintre conducătorii instituțiilor, având în vedere intenția declarată a Executivului de a adopta prin OUG sau prin asumarea răspunderii aceste politici, au întreprins demersuri dinainte, de altfel, în mod abuziv, și au intervenit pe componenta de resursă umană, modificând organigramele și reducând numărul de salariați, într-un demers populist. Temerea FNSA, de fapt putem afirma că discutăm despre o certitudine, este reprezentată de faptul că prin așa-zisa reformă se creează pârghiile pentru conducătorii de instituții de a concedia salariații incomozi, de a politiza și mai mult funcția publică, angajând, la scurt timp după ce vor concedia salariați, alții cu legături în lumea politică”, a declarat liderul FNSA.
Bogdan Șchiop spune că deja angajații au temeri că își vor pierde locurile de muncă.
„În rândul angajaților s-a instaurat o temere imensă deoarece stabilitatea funcției lor, protecția funcționarilor față de deciziile politice, au dispărut și pot fi oricând concediați, cu încălcarea unor legi organice, votate în Parlamentul României, prin prevederile abuzive din această ordonanță de urgență. În plus, să nu uităm că anul trecut instituțiile din administrația publică au mai trecut printr-un proces de reorganizare, tot sub pretextul unor reduceri de cheltuieli. Executivul de fapt pune pe picior de egalitate sau, mai degrabă confundă, reducerea cheltuielilor bugetare cu reducerea numărului de salariați. Vor urma, dacă vor fi făcute concedieri, externalizări de servicii, pe bani publici multi și atunci vom observa cu toții că nu a fost vorba nicio clipă de o intenție reală de a face economii la buget, deoarece costurile cu externalizările vor fi mai mari decât cele reprezentate de păstrare resursei umane, și așa subdimensionată cronic în administrație. La externalizări nu există restricții bugetare”, a adăugat liderul de sindicat.
De asemenea, președintele FNSA subliniază că, deși guvernul vrea să reducă cheltuielile fără să atingă salariile de bază, unele sporuri și beneficii suplimentare au fost tăiate deja. Astfel, acesta nu înțelege cum ar mai putea să reducă alte cheltuieli fără să afecteze salariile.
„Nu știu ca în sectorul administrație publică, efectiv în instituțiile publice din administrația centrală sau locală, să mai existe o sumedenie de sporuri. Sporul de condiții vătămătoare are valoare fixă de 300 lei, norma de hrană are și ea valoare asemănătoare și, în plus, aceasta împreună cu voucherele de vacanță nu pot fi acordate dacă salariul depășeste 6000 lei net. De asemenea, la nivelul instituției, cuantumul sporurilor nu poate depăși 30%. Problema nu prea are soluții în sectorul administrație publică deoarece nu prea este de unde tăia. Avem însă o sumedenie de entități, societăți comerciale de exemplu, bugetate de instituții locale, despre care putem afirma că reprezintă o cale prin care, se sifonează resurse bugetare, controlate politic. Ar trebui să privim în acestă direcție dacă dorim cu adevărat să facem economii”, a adăugat Bogdan Șchiop.
Bugetarii au intrat într-un nou an cu salarii înghețate de Guvern.
„De fapt este al șaptelea an cu salarii înghețate, al șaptelea în care OUG-ul,, trenuleț” a fost emis de către Guvern. În toată această perioadă, în sectorul administrație publică, salariile au fost înghețate, cu mici excepții, în care au fost acordate majorări de 5% sau 10%. Dacă după 7 ani de derogări de la lege și înghețări, tu, Guvern, afirmi că cheltuielile cu salariile în sector sunt cele care împovărează bugetul, îmi permit să afirm că în spatele acestei afirmații se află ceva mult mai grav și mai parșiv, în condițiile în care ponderea salariaților din sectorul administrație publică din totalul salariaților bugetari, este de aproximativ 20%. Bănuiesc că această tendință a Guvernului, indiferent ce partid politic va desemna Prim-ministrul, se va menține și vor nesocoti Puterea legislativă – Parlamentul, emițând ordonanțe de urgență care vor nesocoti legile țării. Nici nu știu de ce mai avem Parlament, a devenit inutil, deoarece de câțiva ani legiferează puterea executivă în România. Apropo de reduceri de cheltuieli, parlamentari plătiți și privilegii financiare mari susținute de către populație”, mai spune liderul FNSA.
Există miniștrii care susțin că unii angajați trebuie să fie dați afară.
„Concedieri se vor face în toate instituțiile din sector, nesocotind legislația actuală, conducătorii politici, sub pretextul reformei vor scăpa de salariații incomozi pentru ca, ulterior, după câteva luni să-și angajeze camarila de partid. Acesta este și scopul final al așa-zisei reforme, cea mai mare politizare a administrației publice”, a declarat Bogdan Șchiop.
Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul de lege pentru eficientizarea administrației publice și creșterea veniturilor locale. Măsurile prevăd reducerea posturilor în instituțiile publice, plafonarea salariilor și creșterea impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Proiectul urmărește descentralizarea, colectarea mai bună a taxelor și servicii publice mai eficiente. În 2026, cheltuielile bugetare ar urma să scadă cu peste 3 miliarde lei.