Marţi, ca şi cum anunţarea reformelor nu ar fi fost făcută, baraje au fost ridicate pe mai multe artere în centrul Beirutului, iar îndemnuri la noi adunări în principalele oraşe agită reţelele de socializare.

Băncile erau închise, prelungind paralizia ţării, iar o mică ”armată” de voluntari făcea curăţenie în centrul Beirutului, înaintea manifestaţiei următoare.

”Aceste manifestaţii sunt şansa poporului. Am fi nebuni să lăsăm o şansă Guvernului. Cum să-i mai dăm încă una, când ei au avut 30 de ani să acţioneze?”, întreba un bărbat în vârstă, intervievat de o televiziune locală din oraşul Tir, cu populaţie majoritar şiită, în sud, potrivit. stiripesurse.ro

Ca la sfârşitul Războiului Civil din 1990, infrastructura ţării este în decădere, iar libanezii se confruntă zilnic cu întreruperi ale apei şi electricităţii.

Mulţimea a primit cu scepticism amestecat cu furie, luni, anunţurile premierului Saad Hariri care se voiau, cu toate acestea, spectaculoase: măsuri împotriva corupţiei, promisiunea de nu mai impune noi impozite, un program de privatizare în lupta împotriva proastei gestionări a serviciilor publice de salubritate, ajutoare pentru defavorizaţi, între altele. Însă imediat ce Hariri şi-a terminat discursul, sloganuri-far ale contestării au răsunat şi mai puternic, mai ales cel care reclamă plecarea imediată a întregii clasei politice. ”Toţi înseamnă toţi!”.

Citeşte şi Proteste masive în Liban. Patru miniştri au demisionat

”După primele reacţii, pare că strada n-a muşcat momeala”, declară pentru AFP universitarul şi cercetătorul în ştiinţe politice Karim el-Mufti. În opinia sa, ar fi fost necesare ”măsuri mult mai radicale” faţă de anunţurile economice de urgenţă, pentru a-i convinge pe libanezi, care reclamă ”o adevărată împărţire a poverii în perioada de criză” şi o reaşezare profundă a sistemului, informează stiripesurse.ro.

Furia contestatarilor regimului a luat clasa politică prin surprindere, declanşată de impunerea joi a unei noi taxe apelurilor telefonice efectuate prin mesageria WhatsApp. Dar anularea rapidă a acesteia nu a împiedicat furia să crească şi – un fapt excepţional – mobilizarea împotriva clasei conducătoare a cuprins întreaga ţară, inclusiv fiefurile Hezbollahului proiranian, care ignorau până acum acest tip de contestare.

Conştient de amploarea contestării, Hariri a încercat luni să-i potolească pe manifestanţi, dându-le asigurări că planul său nu este o ”târguială” menită să oprească această contestare.