Regele Mihai I și Regina Ana transmit condoleanţe după dispariţia Reginei Fabiola

Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana au aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a Reginei Fabiola, a cincea regină a belgienilor. Suverana a murit, la castelul Stuyvenberg, reședința sa de la Laeken, în apropierea orașului Bruxelles.
Alina Costache
07 dec. 2014, 09:39
Regele Mihai I și Regina Ana transmit condoleanţe după dispariţia Reginei Fabiola

Regina Fabiola s-a născut la Madrid, în Spania, la 11 iunie 1928. Doña Fabiola de Mora y Aragón s-a căsătorit cu Regele Baudouin I al belgienilor  la 15 decembrie 1960. Regele Baudouin, suveran foarte iubit și respectat de popor, a murit în anul 1993. De atunci încoace, Regina Fabiola a petrecut două decenii de solitudine, păstrând vie memoria soțului ei și având mii de angajamente publice în domeniile social, cultural și educațional.

Regele Mihai I și Regina Ana au avut o frumoasă legătură de prietenie de-a lungul anilor cu Regele Baudouin și Regina Fabiola. Regina a primit la castelul Stuyvenberg, în ultimii 20 de ani, vizitele Principesei Moștenitoare și ale Principelui Radu.

Majestățile Lor transmit, din partea Familiei Regale a României, condoleanțe și profundă compasiune Majestăților Lor Regelui Philippe și Reginei Mathilde ai belgienilor, la pierderea Reginei Fabiola, o figură admirată și de respectată de societatea belgiană.

Regina Fabiola, care a murit vineri seară, va avea parte de funeralii naţionale vinerea viitoare la Bruxelles, guvernul decretând o săptămână de doliu naţional, relatează AFP. 

„Funeraliile Maiestăţii Sale Regina Fabiola vor avea loc vineri, 12 decembrie 2014, la ora 10.00, la catedrala Sfinţii Michel şi Gudule de la Bruxelles”, a anunţat guvernul într-un comunicat. 

Aceste funeralii vor fi „naţionale”, a precizat prim-ministrul Charles Michel, într-o scurtă declaraţie de presă de după un consiliu de miniştri extraordinar. 

La propunerea regelui Philippe, nepotul reginei Fabiola, a fost decretat doliu naţional de sâmbătă, 6 decembrie, până vineri, 12 decembrie, a mai spus Michel. Drapelele au fost coborâte în bernă pe clădirile publice, iar administraţiile locale din ţară vor deschide registre de condoleanţe. 

Rămăşiţele pământeşti ale reginei Fabiola vor fi depuse marţi la Palatul regal din Bruxelles, unde populaţia îi va putea duce un ultim omagiu reginei defuncte miercuri şi joi, a anunţat Palatul regal. 

Drapelul de deasupra Palatului regal a fost coborât în bernă încă de vineri seară, după anunţul decesului reginei Fabiola, la vârsta de 86 de ani. Fabiola era văduva regelui Baudouin, decedat în 1993. 

„Va fi o ceremonie mai degrabă veselă. Mă aştept ca lucrurile să nu fie cu totul convenţionale, în sensul că vor exista şi cântece destul de vesele”, a declarat purtătorul de cuvânt al episcopilor belgieni, Tommy Scholtes. 

Ultimele funeralii naţionale ale unei regine a belgienilor au avut loc în 1965, după moartea reginei Elisabeth, văduva regelui Albert I. 

Activităţile publice ale regelui Philippe şi ale soţiei sale, regina Mathilde, prevăzute până vinerea viitoare au fost anulate, a precizat Palatul regal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT