Regele Mihai, în topul MILIONARILOR din ROMÂNIA. Ce AVERE are CASA REGALĂ?

Fostul suveran Mihai are o avere de milioane de euro. Potrivit Top 300 Capital, valoarea bunurilor Casei Regale a ajuns la 62 milioane de euro, ocupând locul al 72-lea în clasamentul bogaţilor României.
Alina Costache
02 dec. 2013, 17:28
Regele Mihai, în topul MILIONARILOR din ROMÂNIA. Ce AVERE are CASA REGALĂ?

După ce doar o mică parte din averii, trecută prin decret în proprietatea statului în 1948, i-a fost retrocedată, regele Mihai a urcat pe locul 72 în Top 300 Capital, cu bunuri estimate la 60-62 milioane de euro, potrivit România TV.

Citeşte şi Regele Mihai I se simte hărţuit de germanul care susţine că este fiul său

Astfel, Familia Regală deţine patru castele, aproximativ 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în Bucureşti, un imobil şi numeroase terenuri în Poiana Ţapului, precum şi câteva cabane şi cantoane în zona Azuga-Predeal. în acelaşi timp, regele are zeci de kilometri de drumuri forestiere. Mai mult, membrii familiei au avut de asemenea o clădire în Versoix, în Elveţia, care a fost vândută cu suma de 1.5 milioane de euro.

Citeşte şi Venitul Regelui Mihai. Ce pensie are fostul suveran şi cât câştigă lunar din închirierea Peleşului

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Cum să începi o afacere fără bani în șapte pași. Cinci modele de business cu investiții reduse în 2027
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT