Regele Mihai şi-a plătit datoria la ANAF: „Vom dovedi în instanţă că nu era datorie”

Directorul Casei Majestății Sale Regelui Mihai, Ion Tucă, a afirmat vineri că, deși a fost achitată suma cerută de ANAF, regele va dovedi în instanță că aceasta nu trebuia solicitată, iar ANAF va plăti dobânzi.
Iulian Tudor
24 iun. 2016, 15:25
Regele Mihai şi-a plătit datoria la ANAF:

Directorul Casei Majestății Sale Regelui Mihai a subliniat că „sumele pretinse de ANAF cu siguranță sunt nedatorate”, potrivit Agerpres.

„Sigur că în momentul în care dânșii (n.r. — ANAF) vor fi obligați de către instanță să restituie sumele, trebuie să se gândească și la dobânzile pe care trebuie să le achite Majestății Sale Regele”, a declarat Tucă.

Potrivit acestuia, regele Mihai a cerut de la ANAF în data de 10 iunie suma care este pretinsă de organele fiscale pentru a face plata întregii sume, care a fost achitată integral în aceeași zi, plătindu-se 4.042.348 de lei.

El a precizat că „după aceea s-a mai primit de la ANAF, probabil prin refacerea unor calcule, „o sumă infimă care ar fi de regularizat”. „Cert este că doamna judecător a decis că se respinge suspendarea executării sumei constituită ca și diferență de plată, pe care noi n-o recunoaștem ca fiind datorată, și este deschis un proces pe rol pentru a demonstra că sumele, chiar dacă sunt achitate de Majestatea Sa Regele, nu sunt datorate ANAF. Procesul, care are în vedere discutarea pe fond a naturii obligației, nu are încă un termen de judecată. Probabil că se va judeca după vacanța judecătorească”, a precizat Tucă.

Acesta a mai declarat că „până acum a fost discutată numai suspendarea executării”.

„Practic, prin plata pe care noi am efectuat-o, de bună credință, am vrut să arătăm că avem un comportament civic și ne supunem acestei dorințe a ANAF de a face plata, chiar dacă nu este datorată. Considerăm că judecătorul pe fond trebuie să decidă dacă există sau nu datorată suma. Repet, noi am vrut să plătim înainte să decidă instanța, dacă este sau nu datorată suma”, a adăugat Ion Tucă.

Curtea de Apel București a respins vineri cererea depusă de regele Mihai prin care acesta contesta obligațiile fiscale către bugetul de stat, stabilite de ANAF, în cuantum de 4,1 milioane de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

În luna mai, ANAF a publicat lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, printre acestea regăsindu-se și regele Mihai, cu datorii totale la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligații fiscale principale și 2,108 milioane lei obligații fiscale accesorii. Ulterior, biroul de presă al regelui Mihai anunța că obligațiile fiscale restante ale acestuia au fost contestate, o procedură judiciară fiind în curs de desfășurare.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Suma colosală pe care o încasează Istvan Kovacs! Câți bani câștigă la Campionatul Mondial 2026
Capital.ro
Schimbare majoră pentru șoferi din iulie 2026. Toate mașinile vor fi obligate să aibă aceste sisteme
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
Alertă în spațiul aerian al Ungariei. Avion de pasageri interceptat la solicitarea NATO, după ce a întrerupt comunicațiile
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Se dau pensiile pe card. La ce oră sunt alimentate conturile pensionarilor
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți