„Regenerăm Planeta”, promisiunea grupului mondial Veolia, asumată şi în România

Veolia România, parte integrantă a liderului mondial pe piaţa serviciilor publice – Veolia, a anunţat lansarea oficială a campaniei "Regenerăm Planeta", miercuri, 23 octombrie 2015, cu ocazia conferinței de presă organizată la Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina.
Romania TV
23 sept. 2015, 18:16

În prezent, şapte miliarde de oameni locuiesc Planeta, populaţia găsindu-se într-o continuă creştere. Lumea se dezvoltă şi are nevoie de noi resurse. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim mai inventivi, mai responsabili şi mai eficienţi. Astăzi, recuperăm apa și deşeurile şi economisim energia. Ceea ce unii aruncă poate deveni resursă pentru noi toți. Pentru Veolia, o atenţie sporită şi un respect mai mare faţă de Planetă şi de oamenii săi înseamnă modul în care acționează, în care îşi implementează diversitatea de meserii şi modul în care își pune amprenta pentru a Regenera Planeta.

„În condiţiile în care lumea se dezvoltă continuu şi are nevoie de noi resurse, în condiţiile în care urmările activităţilor noastre, individuale sau industriale, sunt tot mai vizibile în „calitatea” mediului înconjurător, NOI trebuie să devenim tot ‟mai inventivi, mai responsabili, mai eficienţi”. Activitățile grupului Veolia fac parte integrantă din viața noastră de zi cu zi. Îndeplinirea promisiunii asumate la nivel de grup de a Regenera Planeta a devenit astfel scopul acțiunilor noastre: facilitarea accesului la resurse, conservarea și completarea acestora.” Lavinia SĂNIUȚĂ – Director de Țară Veolia România.

Veolia evoluează continuu pentru a răspunde mai bine provocărilor legate de mediul înconjurător, de creşterea populaţiei şi de accesul la resurse. Evoluţia a adus Grupului o nouă personalitate şi a transformat Veolia într-un nou brand cu o nouă organizare: O Singură Veolia, oriunde în lume, grupând la nivelul fiecărei țări cele trei domenii de activitate – apa, energia și deșeurile.

Campania Veolia, pe care o lansăm astăzi, reflectă unitatea în acțiune a tuturor filialelor din România ale grupului Veolia: Apa Nova București, Apa Nova Ploiești, Veolia Energie Prahova, Veolia Energie Iași, Veolia Apa Servicii și Veolia Energie România care operează și în Otopeni.

În data de 08 septembrie 2015, ca semn de solidaritate, de echipă și de înțelegere a noii strategii de a acționa și de a comunica cu un singur glas Veolia, angajații din București, Iași, Ploiești și Otopeni au organizat un flashmob, la care au participat 200 de persoane, devenind astfel primii ambasadori ai acestei campanii.

Pe parcursul celor peste 160 de ani de când Veolia activează, grupul a purtat diverse denumiri, dar activitățile sale de bază au rămas aceleași, iar Veolia a arătat grijă și responsabilitate față de apă, energie și deșeuri.

Acești ani trăiți de Veolia au fost mai buni sau mai răi, mai fructuoși sau mai puțin benefici, dar toți au însemnat adevărate provocări pentru oamenii care fac parte din grup.

De aceea, melodia „Anii”, compusă și cântată de Direcția 5, reflectă prin versuri emoționante, atât trecutul și prezentul, cât și viitorul grupului Veolia, arătând totodată grija cu care angajații săi își desfășoară activitatea pentru ca oamenii să se bucure de viață. Astfel, Veolia a căpătat noi ambasadori prin cei șase membri ai formației (Marian Ionescu, Cristi Enache, Marius Keseri, Nicu Damalan, Carmin Ionescu şi Toni Şeicărescu, cărora li s-a alăturat Alina – Prințesa rock’n’roll).

„Suntem bucuroși că facem parte din acest proiect alături de Veolia. Acțiunea este generoasă și fiecare om de pe Planetă are ceva de făcut, ceva care să permită continuarea vieții aici, pe Terra. Veolia afirmă: Regenerăm Planeta, iar noi subliniem: Împreună Regenerăm Planeta” – Marian Ionescu – Liderul Formației Direcția 5.

În calitate de ambasadori ai campaniei Veolia, Direcţia 5 va concerta pentru publicul larg în cele 3 mari oraşe unde Veolia furnizează servicii de apă sau de încălzire urbană. În data de 27 septembrie la Iaşi, în data de 03 octombrie la Ploieşti şi în data de 10 octombrie 2015 la Bucureşti. Organizatorii au pregătit multe surprize pentru participanți.

Persoanele care nu vor putea fi prezente la concertele susținute, le vor putea viziona live pe pagina de Facebook Direcția 5 (https://www.facebook.com/directia5official). Astfel, peste 50.000 de oameni vor avea posibilitatea să le urmărească în timp real.

Veolia România poate fi găsită în mediul on-line, cu ajutorul site-ului său de prezentare www.veolia.ro, dar și cu ajutorul platformelor sociale Facebook (www.facebook.com/VeoliaRomania) și Twitter (https://twitter.com/Veolia_RO).

În cadrul campaniei, a fost lansat și ziarul „Regenerăm Planeta”, distribuit gratuit în cele 3 mari orașe (București, Iași și Ploiești), cu un tiraj de 20.000 exemplare.

Veolia invită pe fiecare dintre noi să se alăture dorinței ca, împreună, prin gesturile noastre cotidiene de zi cu zi, să Regenerăm Planeta!

Grupul Veolia este lider mondial în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate. În țara noastră, Veolia furnizează servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare pentru mai bine de 2,3 milioane de persoane din București, Ploiești și Otopeni, precum și servicii de energie pentru mai bine 90.000 de gospodării, în Ploiești, Iași și Otopeni.

DailyBusiness
Cum ajung angajații cu salariul mare să câștige atât de mulți bani. Secretul dovedit științific care te ajută în carieră
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Ce a găsit, de fapt, Reghecampf în Sudan: milioane de copii înfometați. ”Sunt piele și os”
Capital.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2025. Ceasul se dă înapoi cu o oră, ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
Până când mai este valabil buletinul clasic pentru călătoriile în Uniunea Europeană
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Fost candidat la prezidențiale, acuzat că a încercat să racoleze un minor 
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Începerea anului universitar, amânată? Studenții sunt nemulțumiți de tăierea burselor
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
O nouă ședință a coaliției! Liber la cumulul pensie-salariu la stat. Bolojan a scos prevederea de interzicere din Pachetul 2
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani