Reghecampf, performanţă excepţională. S-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei VIDEO

Al-Hilal, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf, s-a calificat, marţi, în finala Ligii Campionilor Asiei, după înfrângerea, scor 1-2, de pe terenul lui Al-Ain (Emiratele Arabe Unite). Al Hilal câştigase în tur, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.
Daniel Spătaru
30 sept. 2014, 18:12
Reghecampf, performanţă excepţională. S-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei VIDEO

Al Hilal, grupare pe banca tehnică se află antrenorul român Laurenţiu Reghecampf, s-a calificat marţi seara pentru a cincea oară în istorie în finala Ligii Campionilor Asiei. Formaţia saudită a pierdut cu 1-2 disputa din Emirate, cu Al Ain, dar a obţinut calificarea în finală cu scorul general de 4-2.

Primul gol al meciului a fost marcat în minutul 10 de Myeong-Ju Lee (Al-Ain), dar Al Hilal a revenit şi a egalat în minutul 65, prin Al Shamrani. Apoi, în minutul 78, Al-Ain a marcat golul victoriei, prin Kembo-Ekoko. La Al-Hilal, Mihai Pintilii a fost titular.

În cealaltă semifinală se vor întâlni miercuri, de la ora 12.30, WS Wanderers (Australia),şi FC Seul (Coreea de Sud). În prima manşă, jucată în Coreea de Sud, scorul a fost egal, 0-0.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Mesaje ultra-secrete! Ajax Amsterdam și Panathinaikos, pe urmele unui fotbalist român de mare viitor. Exclusiv
Capital.ro
Muncești în străinătate? Țara care îți poate impozita veniturile chiar dacă ai plecat
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 22-23 august 2026. Cele cinci zodii care își vor schimba destinul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat