Regizorul Călin Netzer, decorat de preşedintele Traian Băsescu

Regizorul Călin Netzer, al cărui film "Poziţia copilului" este primul lungmetraj românesc premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost decorat, prin decret prezidenţial, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, informează Preşedinţia.
Alina Costache
21 mart. 2013, 20:42
Regizorul Călin Netzer, decorat de preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi decretele de decorare a unor personalităţi culturale, printre care şi regizorul Călin Netzer, premiat cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul de film de la Berlin, pentru filmul „Poziţia copilului”.

„În semn de înaltă apreciere pentru excepţionala sa dăruire artistică, încununată prin premierea filmului «Poziţia copilului» cu trofeul Ursul de Aur la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de film de la Berlin, pentru activitatea regizorală şi contribuţia remarcabilă la promovarea cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, ca exponent al tinerei generaţii de regizori români, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» în grad de Cavaler, domnului Călin-Peter Netzer, regizor”, informează comunicatul.

Pe 8 martie, filmul „Poziţia copilului” s-a lansat în 35 de cinematografe din peste 20 de oraşe.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

Totodată, în semn de apreciere pentru implicarea sa activă în promovarea la nivel academic a limbii şi literaturii române, pentru contribuţia avută la strângerea relaţiilor culturale şi ştiinţifice româno-germane, preşedintele României a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria F – „Promovarea Culturii”, prof. univ. dr. Wolfgang Dahmen, de la Institutul de Romanistică al Universităţii „Friedrich Schiller” din Jena (Germania), doctor honoris causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Decorările au fost făcute la propunerea preşedintelui României, Traian Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT