Remat Călăraşi, reacţie la ancheta DIICOT: Compania a respectat toate normele legale cu privire la derularea licitaţiei

Compania Remat Călăraşi este cumpărător de bună credinţă şi a respectat toate normele legale cu privire la adjudecarea licitaţiei şi derularea contractului de vânzare-cumpărare, sustine compania ca reacţie la ancheta DIICOT, într-un comunicat remis miercuri News.ro.
Iulian Tudor
03 mai 2017, 13:01
Remat Călăraşi, reacţie la ancheta DIICOT: Compania a respectat toate normele legale cu privire la derularea licitaţiei

Peste 60 de percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în Bucureşti şi în nouă judeţe, într-un dosar al DIICOT vizând CFR Marfă şi privind vânzarea unor vagoane de tren de marfă la un preţ subevaluat. Prejudiciul în acest caz depăşeşte şase miloane de euro, potrivit procurorilor. Întreaga conducere executivă a CFR Marfă, în frunte cu fostul director general Mihuţ Crăciun, este implicată într-o grupare infracţională constituită în cursul anului 2016 la nivelul companiei, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, în folosul Remat Călăraşi, spun procurorii DIICOT.

Potrivit informaţiilor transmise de Remat Călăraşi, compania a respectat toate normele legale referitoare la adjudecarea licitaţiei şi derularea contractului de vânzare-cumpărare, iar CFR Marfă a repetat de cel puţin şase ori procedura de licitaţie din cauza lipsei ofertanţilor.

„Bursa Română de Mărfuri a organizat începând cu sfârşitul anului 2015 procedura de licitaţie deschisă cu oferta în plic închis, urmată de sedinţa de licitaţie cu strigare prin care SNTFM “CFR MARFĂ” să oferea spre vânzare “fier vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane pe roţi proprii, care îndeplinesc condiţiile de casare”. Ca urmare a lipsei ofertanţilor procedura de licitaţie deschisă a fost repetată lunar până la data de 22. 08. 2016 când SC REMAT SA Călăraşi a adjudecat licitaţia urmare ofetei depuse. Precizăm că preţul mare de vânzare solicitate (pentru o marfă nepregătită), a determinat SNTFM “CFR Marfă” SA să repede de cel puţin 6 ori procedura de licitaţie din lipsă de ofertanţi”, se arată în reacţia companiei.

Reprezentanţii companiei susţin că Remat a suportat toate cheltuielile legate de dezmembrarea vagoanelor casate.

„SC REMAT SA Călăraşi, fiind singurul ofertant, a cumpărat vagoanele casate scoale la licitaţie, urmare ofertei depuse de 120 de euro/tonă, preţ stabilit de vânzător, în condiţiile în care societatea noastră a suportat toate cheltuielile ocazionate de dezmembrarea vagoanelor casate şi cântărire, depozitarea şi transportul fierului vechi rezultat, cheltuieli care în piaţă sunt estimate la minim 40 euro/tonă. Precizăm că la data adjudecării licitaţie preţul unei tone de fier vechi pregătit pe piaţa din România, era de 165-175 de euro”, a mai spus compania.

Citeşte şi: Conducerea CFR Marfă, vizată într-un dosar privind vânzarea de vagoane la fier vechi. Prejudiciu estimat, 6 milioane euro. Reacţia CFR

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România