Reparaţia străzilor din Sectorul 1, blocată de contestaţiile mai multor firme de construcţii

Reparaţia străzilor din Sectorul 1, câştigată de firma TGB Mecano Construct SRL, este blocată în urma contestaţiilor la licitaţia organizată de ADP Sector 1, concurenţii având numeroase obiecţii asupra preţurilor sub piaţă oferite de câştigător, dar şi asupra capacităţii lui de a executa lucrările.
Iulian Tudor
18 ian. 2016, 14:51
Reparaţia străzilor din Sectorul 1, blocată de contestaţiile mai multor firme de construcţii

Potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Sectorului 1, anunţul de participare la procedura de atribuire a acordului cadru „Lucrări de reparaţii străzi ce se vor executa pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1” a fost publicat în SEAP sub nr. 156561/15.01.2015, iar toată procedura a fost finalizată la data de 16.11.2015 prin declararea câştigătoare a ofertei prezentate de SC TGB MECANO CONSTRUCT SRL.

Primăria arată că procedura de achiziţie publică nu a avut ca obiect încheierea unui contract de reparaţii străzi, ci încheierea unui acord cadru cu o durată de patru ani, în temeiul căruia şi în funcţie de bugetul disponibil urmând a fi încheiate contracte subsecvente cu ofertantul declarat câştigător.

Valoarea estimată a contractului a fost de 324,962,502.26 lei plus TVA.

La licitaţie au participat nouă firme/grupuri de firme care au depus oferte: TGB Mecano Construct, Grant-Straco, Dimar-Kiat Group-Socot, Strabag-Via Strade International, Astaldi-Astalrom-Activ Group Management, Euroconstruct Trading 98, Eldiclau Impex-Corporate Management Solution – NettStrade JK Solution, Alexcor Trading-Immobiliare Lo Monaco-ISAP-FD-Dancor Romconstruct si Viarom-Construct. Acestea au depus oferte între 139,681,327.88 lei si 218,285,631.11 lei, notează Mediafax.

Câştigătoare, cu cea mai mică sumă, a fost declarată TGB Mecano Construct, o firmă nou înfiinţată în 2014, cu un capital social de 200 lei, care a avut o cifră de afaceri de 7000 lei în 2014 şi o pierdere de 281 lei. TGB Mecano Construct a câştigat oferind 139,681,327.88 lei, adică 42.98% din valoarea lucrării, aşa cum a fost estimată de ADP Sector 1 în caietul de sarcini. Toate cele nouă firme au avut oferte sub valoarea estimată, dar fiind un acord cadru, analiza se face la preţ unitar, nu pe lucrare, nefiind un proiect, ci lucrări de reparaţii.

Potrivit unor analişti din piaţa de construcţii, cel mai important element într-o lucrare de reparaţii este preţul unitar, pentru că valoarea lucrării este dată de preţul unitar pe servicii şi materii prime înmulţit cu numărul de lucrări existente.

Membrii comisiei de la ADP Sector 1 nu au semnat toţi până în prezent procesul verbal de adjudecare, proces verbal fără de care nu se poate semna contractul.

Mai multe firme participante la licitaţie au depus contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care au fost respinse, menţinându-se decizia luată de ADP Sector 1.

Firmele au constestat faptul că valoarea preţurilor pentru pavele, dale, borduri din piatră naturală prezentate de TGB Mecano Construct SRL nu poate fi susţinută de preţurile pieţei, diferenţele fiind şi de 3-4 ori faţă de cel mai bun preţ din piaţă obţinut pentru cantităţi similare. În plus, TGB Mecano Construct SRL nu a descris modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, ci doar a transmis oferte de preţ pentru materiale, tarif orar de manoperă, utilaje şi transporturi.

Contestatarii mai susţin că oferta şi răspunsurile la clarificarile cerute au fost declarate confidenţiale ceea ce contravine legislaţiei, deoarece doar părţile care au caracter confidenţial, proprietate intelectuală sau drepturi de autor putând fi declarate confidenţiale.

În actele depuse la CNSC se mai arată că TGB Mecano Construct SRL nu a făcut precizări despre locul livrării materialelor sau dacă transportul materialelor necesare lucrărilor de la furnizor la locul de efectuare a lucrărilor este inclus în preţ şi că oferta câştigătoare nu îndeplineşte cerinţele de calitate prevăzute de lege, un exemplu în acest sens fiind lucrările de aşternere balast şi nisip, unde normele cer un consum de 1,311 metri cubi, în timp ce câştigatorul a prevăzut un consum de 1,179 metri cubi.

Nici una dintre companiile participante nu a dorit sa facă declaraţii oficiale referitoare la această licitaţie, deşi au reclamat că aceste neconcordanţe ar fi trebuit, în mod normal, conform legii, să ducă la descalificarea ofertei depusă de firma câştigătoare.

Însă, conform Primăriei sectorului 1, în prezent, acordul cadru nu este semnat, întrucât rezultatul procedurii de atribuire a fost contestat de către ofertantul clasat pe locul doi, respectiv asocierea SC GRANT CPC SRL (LIDER) – SC STRACO GRUP SRL. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) s-a pronunţat prin Decizia nr. 2177/C6/2383/18.12.2015, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondate.

„Având în vedere că decizia CNSC nu este definitivă, ci poate fi atacată cu plângere la instanţa judecătorească competentă, autoritatea contractantă a decis suspendarea semnării acordului cadru până la expirarea termenului de formulare a plângerii împotriva deciziei CNSC sau până la soluţionarea definitivă a contestaţiei”, precizează primăria.

Deşi înfiinţată în 2014, firma TGB Mecano Construct SRL a mai câştigat, printre altele, o licitaţie de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Tulcea pentru iarna 2015-2016 şi una pentru asfaltarea drumurilor din comuna Limanu, judeţul Constanţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT