Repartizare liceu 2024. Cine sunt elevii olimpici admiși la liceu în București fără Evaluare Națională. Opt dintre ei sunt olimpici național la Sport, cinci – la Muzică

A început repartizarea la liceu 2024. Primii repartizați au fost absolvenții clasei a VIII-a care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premii la etapa națională/internațională a competițiilor școlare. În București sunt 22 de astfel de elevi. Cei mai mulți dintre ei, opt la număr, sunt premiați la Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS), urmați de cinci elevi cu premii la Muzică.
Alina Costache
23 iul. 2024, 09:03
Repartizare liceu 2024. Cine sunt elevii olimpici admiși la liceu în București fără Evaluare Națională. Opt dintre ei sunt olimpici național la Sport, cinci – la Muzică

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat tabelul cu repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premii la etapa națională / internațională a competițiilor școlare. Acești elevi au avut posibilitatea să se înscrie la liceu, fără să mai susțină Evaluarea Națională 2024.

Potrivit unui ardin al Ministerului Educației, elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III, respectiv medalia de aur, argint sau bronz în numele României la competițiile internaționale recunoscute de Ministerul Educației, pot fi admiși la liceu fără să mai susțină Evaluarea Națională 2024, potrivit edupedu.ro.

Tabel_nominal_premii_clasa_8

Citește și: Admitere liceu 2024. Au fost afișate rezultatele inițiale de la repartizare la liceele militare 2024. Peste 810 elevi au fost admiși

 

REPARTIZARE LICEU 2024. Cum se calculează corect media de admitere la liceu

Pentru restul elevilor admiterea la liceu se face în funcție de medii. Așadar, media de admitere la liceu se face ținând cont de media generală la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Media din anii de gimnaziu a fost scoasă din formula mediei pentru admiterea la liceu, iar admiterea se face doar pe baza mediei de la Evaluarea Națională.

Elevii care au făcut cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut Evaluarea Națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei generale la Evaluarea Națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limba și literatura maternă. Pentru a putea acest lucru, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor trebuie să completeze o declarație după modelul prevăzut în anexa 5., ce însoțește fișa de înscriere. Elevii care au optat pentru stabilirea mediei la Evaluare fără proba la limba maternă nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceu în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

Citește și: ADMITERE LICEU 2024. Ministerul Educaţiei anunţă detalii despre repartizarea computerizată. GHIDUL ADMITERII, DOCUMENT

REPARTIZARE LICEu 2024. Iată calculul pentru media de admitere în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar
1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv si pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finala de admitere se calculeaza astfel:

(3 APT + MA)/4 = MFA,

unde: APT = nota finala la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculata conform Punctului I);
MFA = media finala de admitere.

2. Pentru profilul teologic, media finala de admitere se calculeaza astfel:

(APT + MA)/2 = MFA,

unde: APT = nota finala la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculata conform Punctului I);
MFA = media finala de admitere.

3. Pentru profilul militar, media finala de admitere se calculeaza astfel:

0,2 MA + 0,8 NP = MFA,

unde: NP = nota la proba de verificare a cunostintelor la disciplinele Limba si literatura romana si
Matematica;
MA = media de admitere (calculata conform Punctului I);
MFA = media finala de admitere.

 

REPARTIZARE LICEU 2024. Ce se întâmplă în cazul elevilor cu medii de admitere egale

La admiterea la liceu în 2024, media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere.

Astfel, în cazul în care doi candidati au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
b) nota obtinută la proba de limba și literatura romană din cadrul Evaluării Naționale;
c) nota obtinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale;
d) nota obtinută la proba de limba maternă din cadrul Evaluării Naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limba maternă, susținută conform prevederilor Art.10 din anexa 1 la OMECTS nr. 4802/31.08.2010, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;

Dacă la o unitate de invatamant, pe ultimul loc, exista candidati cu optiunea exprimata pentru acea unitate scolara si care au mediile de admitere, precum si toate mediile mentionate la punctele a)-d) egale, atunci toti acesti candidati sunt declarati admisi la optiunea solicitata.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu averea generalului SRI Dumitru Dumbravă. Nici moartea nu l-a scăpat de DNA
Capital.ro
Visul Elenei Udrea ar putea deveni realitate. Donald Trump și-a trimis oamenii în România
Playtech.ro
Cât consumă o centrală pe lemne? Costuri pentru iarna lui 2025
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
Ce este „Trigonul de apă”, unul dintre cele mai rare fenomene astrologice posibile. Cum influențează zodiile în primele săptămâni din noiembrie
stirilekanald.ro
El este românul care a murit în Dublin, după ce a fost înjunghiat în inimă. Victor avea doar 23 de ani
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai