Repetiţiile pentru premiera „Leul deşertului” intră în linie dreaptă

Protagoniştii spectacolului LEUL DEŞERTULUI, repetă în mod susţinut, sub bagheta regizorală a maestrului RADU BELIGAN, pentru premiera va avea loc pe 28 octombrie la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor).
Romania TV
07 oct. 2014, 12:02
Repetiţiile pentru premiera

Personajele se conturează şi prind forţă, acţiunea decurge imprevizibil, într-o manieră ce va ţine spectatorii cu răsuflarea tăiată, iar momentele cheie ale piesei, de un umor spumos, completează lista ingredientelor unei comedii fabuloase, cu o distribuţie de excepţie ce îi include pe: RADU BELIGAN, MAIA MORGENSTERN, MIRCEA RUSU, LAMIA BELIGAN, GEORGE REMEŞ şi TANIA POPA.

Premiera LEUL DEŞERTULUI este un eveniment în sine în lumea teatrală românească, pentru că două nume simbol ale scenei lirice,  RADU BELIGAN şi MAIA MORGENSTERN, joacă pentru prima oară împreună. Piesa, o comedie a cărei acţiune alertă este poziţionată în lumea plină de intrigi a unui cartel mafiot internaţional, a fost scrisă de Mona Radu special pentru cele două legende ale scenei, care se întâlnesc pentru prima oară în acelaşi spectacol.

Cariera prodigioasă a actriţei MAIA MORGENSTERN include nenumărate personaje memorabile, apariţii în aproape 20 de filme şi roluri în seriale tv.

RADU BELIGAN are o activitate impresionantă în teatru, film, televiziune şi radio, este membru de onoare al Academiei Române din 2004, iar din decembrie 2013 figurează în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Biletele pentru premiera LEUL DEŞERTULUI şi pentru celelalte spectacole găzduite de Teatrul Tineretului se găsesc la la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor,  în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe bilete.ro, blt.ro. myticket.ro, biletoo.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT