Reprezentanţii elevilor, studenţilor şi tinerilor condamnă OUG 7: Independenţa magistraţilor este o componentă fundamentală

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Tineretului din România (CTR) îşi exprimă susţinerea faţă de magistraţi în contextul protestelor recente ale acestora împotriva OUG 7/2019. Tinerii se vor reuni, vineri, la ora 12.30, într-un protest mut de 30 de minute în semn de susţinere a magistraţilor.
Iulian Tudor
08 mart. 2019, 08:17
Reprezentanţii elevilor, studenţilor şi tinerilor condamnă OUG 7: Independenţa magistraţilor este o componentă fundamentală

„Independenţa magistraţilor este o componentă fundamentală pe care se bazează statul de drept, fără de care nu am putea discuta despre existenţa unor garanţii în vederea înfăptuirii actului de justiţie. În acest sens, legiuitorul constituant a prevăzut în mod expres în cuprinsul art.124 alin (3) independenţa judecătorului. Totodată, şi procurorul se bucură de o astfel de independenţă, ea căpătând însă alte valenţe care reies din deosebirile de statut pe care aceste două funcţii le au în legislaţia statului român, cu precădere în Legea nr. 303/2004”, au transmis, vineri, reprezentanţii organizaţilor reprezentatile ale elevilor, studenţilor şi tinerilor

Aceştia afirmă că „observăm cu surprindere cum ultimele modificări legislative nu numai că aduc atingere independenţei magistraţilor, mai mult de atât, afectează grav încrederea pe care cetăţenii o acordă sistemului nostru judiciar”.

„Vorbim astfel despre Legea nr. 207/2018, Legea nr. 242/2018 şi OUG nr. 7/2019, care în pofida avizelor negative prezentate atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE au fost nesocotite, fiind pusă la îndoială chiar constituţionalitatea acestora. Poate cea mai îngrijorătoare modificare adusă de noile reglementări este înfiinţarea în anul 2018 a noii secţii speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie. Crearea unei astfel de structuri cu o competenţă personală exclusivă, ce are în vedere efectuarea urmăririi penale asupra infracţiunilor săvârşite de către magistraţi, pune grav la îndoială independenţa acestora, având vocaţia de a reprezenta un instrument periculos de presiune ce deschide calea unor abuzuri în înfăptuirea justiţiei. În acelaşi timp, o astfel de politică penală promovează în rândul populaţiei o imagine distorsionată a fenomenului infracţional în rândul magistraţilor, inoculând ideea că această categorie profesională necesită un regim derogatoriu de la dreptul comun în ceea ce priveşte activitatea de anchetare”, mai spun semnatarii documentului.

Potrivit acestora, noile modificări aduse prin intermediul OUG nr. 7/2019 „sunt de natură a încălca principii importante din activitatea magistraţilor, unele chiar de rang constituţional”.

„Ne referim cu precădere la modificarea art. 54 alin (1) şi a art. 65 alin. (1) litera (i) din Legea nr. 303/2004, care instituie grave probleme atât cu privire la principul separării carierelor, statuat de aceeaşi lege în cadrul art.1, cât şi la sintagma de „bună reputaţie”, sintagmă care va da naştere unor interpretări arbitrare cu privire la înţelesul noţiunii. Astfel, în ceea ce priveşte avizarea funcţiilor de cel mai înalt grad din cadrul Ministerului Public, considerăm că modificarea presupune o interferare a judecătorilor în cariera procurorilor, având în vedere faptul că avizarea este realizată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, compus din judecători, procurori şi membri ai societăţii civile”, mai spun organizaţiile semnatare.

Potrivit acestora, oferirea posibilităţii de a accede la aceste funcţii judecătorilor care au îndeplinit anterior funcţia de procuror „reprezintă în egală măsură o încălcare a principiului separării carierelor”.

„Articolul este cu atât mai contestabil cu cât observăm o necorelare referitoare la excluderea limitei de vechime cu privire la aceste funcţii, păstrând însă limite de vârstă cu privire la funcţii inferioare acestora, precum cele de judecător sau procuror din cadrul tribunalelor sau curţilor de apel. O modificare criticabilă este şi adăugarea alin. (6) în articolul 88^1 din Legea nr. 304/2004, prin care se instituie o regulă derogatorie în ceea ce priveşte controlul ierarhic superior în cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Prin intermediul acestui nou articol, principiul constituţional în baza căruia îşi exercită activitatea procurorul (anume art.132 din constituţie) este evitat astfel încât controlul ierarhic superior să fie exercitat chiar de procurorul şef de secţie al acestei structuri nou înfiinţate în vara anului 2018, fiind evidentă posibilitatea apariţiei unor eventuale abuzuri care să slăbească în continuare independenţa magistraţilor”, mai spun organizaţiile tinerilor, elevilor şi studenţilor.

Acestea solicită Guvernului să abroge orice prevedere care poate afecta independenţa justiţiei, în conformitate cu poziţia organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, luând în considerare faptul că propunerile acestora au fost validate în cadrul Adunărilor Generale din teritoriu de către mii de judecători şi procurori.

„Alegerea Guvernului de a ignora opinia actorilor principali ai sistemului de justiţie, chiar a celor care aplică legile, este complet sfidătoare şi denotă o tendinţă de guvernare autocratică, improprie unui stat democratic, membru al UE şi deţinător al Preşedinţiei rotative a Consiliului UE”, se mai arată în document.

Tinerii anunţă un protest mut, vineri, începând cu ora 12:30, în faţa sediului ANOSR din Bucureşti, în semn de solidaritate cu protestele magistraţilor.

DailyBusiness
Tupeul nu are limite! Se dă spor de gen la stat. Bărbații sunt plătiți în plus doar pentru că au o femeie în conducere
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Prețul berii explodează de la 1 august. Cât va ajunge să coste băutura preferată a românilor după noile taxe ale Guvernului Bolojan
Capital.ro
Mașinile mai vechi de 12 ani vor avea interzis! Noi reguli pentru românii cu mașini pe benzină sau motorină
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Bulgaria. De multe nici nu ai auzit, dar sunt adevărate bijuterii ale naturii
DailyBusiness
Motivul pentru care Gina Pistol îi ascunde chipul fetiței, pe rețelele sociale: „Uneori și nouă ne este greu”
Adevarul
Moartea suspectă a ministrului Transportului din Rusia, fisura care zguduie sistemul de putere de la Kremlin
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Vedetă din România, de urgență la spital. S-a întâmplat în direct
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Ultima oră! Cutremur în România, în această dimineață. Cât de puternic a fost
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 2 stele din Costinești. Ireal cum arătau camerele și ce a găsit șeful ANPC în baie
Playsport.ro
Interzicerea virajelor la stânga ar putea reduce accidentele și ambuteiajele. Măsura, testată deja în tot mai multe orașe...
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai iubit actor. Nu se va mai naște cineva ca el: Un geniu blând, frumos și jucăuș
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Rusia se teme! Moscova se pregătește pentru orice după parteneriatul nuclear dintre SUA, Marea Britanie și Franța
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spor de femeie și de nesimțire: cum a devenit SAPE exemplul perfect al imposturii bugetare