Republica Moldova va fi legată de Autostrada Unirii prin podul rutier de la Ungheni peste Prut. Chișinăul a aprobat noul acord

Republica Moldova și România fac un nou pas pentru construirea podului rutier de la Ungheni peste Prut, după ce Guvernul de la Chișinău a aprobat un nou acord privind proiectul.
Andrei Ene
01 iul. 2026, 21:49
Republica Moldova va fi legată de Autostrada Unirii prin podul rutier de la Ungheni peste Prut. Chișinăul a aprobat noul acord

Republica Moldova și România fac un nou pas în realizarea podului rutier de la Ungheni peste Prut, după ce Guvernul de la Chișinău a aprobat semnarea unui nou acord privind construirea, exploatarea și întreținerea infrastructurilor de transport de interes strategic dintre cele două state.

Proiectul vizează podul rutier de frontieră dintre localitățile Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului și face parte din conexiunea cu Autostrada Unirii A8 din România. Investiția va aduce și primii kilometri de autostradă realizați în Republica Moldova.

Citește și : Sute de angajați au intrat în grevă după ce li s-au cerut înapoi banii pe care i-au primit în plus, din greșeală, la salariu

Ministrul moldovean al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a descris investiția drept una dintre cele mai importante pentru conectivitatea dintre cele două state din ultimele decenii.

„Construcţia noului pod rutier peste Prut, între Ungheni (R.Moldova) şi Ungheni (România) este unul dintre cele mai importante proiecte de conectivitate între Republica Moldova şi România din ultimii 60 de ani”, a declarat Vladimir Bolea, subliniind că „proiectul pe care îl prezentăm astăzi creează cadrul necesar pentru realizarea acestui obiectiv strategic”.

Noul acord va stabili condițiile de cooperare pentru construirea, exploatarea și întreținerea podului, dar și pentru alte infrastructuri de transport de interes strategic.

Documentul îl va înlocui pe cel semnat în 2022 și, potrivit ministrului moldovean, răspunde noilor necesități apărute pe parcursul implementării proiectului, inclusiv prin extinderea investițiilor în infrastructura conexă și prin valorificarea oportunităților de finanțare europeană.

Autoritățile de la Chișinău susțin că realizarea podului va îmbunătăți conexiunea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, va reduce timpul de traversare a frontierei și va facilita comerțul, creând în același timp noi oportunități pentru investiții și dezvoltarea economică a regiunii Ungheni.

Citește și : Maia Sandu, în mijlocul unui scandal politic în Republica Moldova. Salarii exagerate, angajări fără concurs și CV-uri falsificate la vârful întreprinderii MoldATSA, verișoara președintei implicată

Segmentul aflat pe partea română va avea o lungime de 15,5 kilometri și va include aproximativ 5 kilometri de autostradă construiți pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că proiectul va marca debutul infrastructurii de tip autostradă în statul vecin.

Memorandumul dintre Republica Moldova și România privind coordonarea implementării proiectului urmează să fie semnat joi, la București.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
El este cel mai vârstnic sportiv olimpic din istoria României! Povestea fabuloasă a „bunicului” Ioan Toman
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte