Restaurantul de unde zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţii, amendat cu 20.000 de lei

Restaurantul din Satu Mare unde în ultimele două zile peste 90 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au participat la un banchet de aboslvire a clasei a VIII-a, apoi la un botez a fost amendat, sâmbătă, cu 20.000 de lei, a declarat prefectul judeţului, Eugeniu Avram.
Romania TV
15 iun. 2013, 10:12
Restaurantul de unde zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţii, amendat cu 20.000 de lei

Prefectul de Satu Mare a declarat, sâmbătă,  că restaurantul „Romantic”, unde au avut loc cazurile de toxiinfecţie alimentară, a fost amendată de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) cu 20.000 de lei, pe motiv că vineri seară a organizat o nouă petrecere deşi DSP dispusese suspendarea activităţii.

Prefectul a spus că în urma primelor cazuri de toxiinfecţie, înregistrate începând de joi noapte, DSP a decis suspendarea activităţii restaurantului, însă nu a aplicat sigiliul pe sălile acestuia. El a spus că, în pofida acestei dispoziţii, restaurantul a continuat activitatea, iar vineri seară a organizat o petrecre de botez, într-o altă sală decât cea în care avusese loc banchetul.

„Sâmbătă, după ce au apărut noi probleme, unitatea a fost amendată cu 20.000 de lei. Activitatea este oprită, iar clădirea sigilată”, a afirmat prefectul, precizând că la restaurantul Romantic au mers în control reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului.

Alte 21 de persoane, între care opt copii, au ajuns la spital, vineri noapte, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant din Satu Mare unde peste 70 de elevi şi profesori s-au îmbolnăvit cu o zi în urmă, după ce au fost la banchet.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, sâmbătă dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX, că în cursul nopţii 21 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la restaurantul din oraş unde a fost organizat banchetul în urma căruia 70 de elevi şi profesori au făcut toxiinfecţii alimentare.

El a precizat că 8 din cele 21 de persoane sunt copii.

„Au fost aduse cu ambulanţele 21 de persoane, între care opt copii, cu o simptomatologie mai uşoară: dureri abdominale, greţuri, vărsături. S-a propus internarea tuturor pacienţilor, însă mare parte au refuzat spitalizarea. În prezent mai sunt internate şase persoane, trei adulţi şi trei copii, care au fost transferate la Spitalul de Boli Infecţioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare.

El a mai spus că toate cele 21 de persoane au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant, dar într-o altă sală, iar la petrecere au luat parte 80 de persoanePeste 70 de elevi de clasa a VIII-a şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la banchetul de absolvire organizat la un restaurant din oraş.

Pacienţii au fost externaţi pe parcursul zilei de vineri, ultimele 25 de persoane plecând acasă vineri după-amiază.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, declara că simptomele de toxiinfecţie alimentară au apărut la aproximativ o oră după ce elevii şi profesorii au mâncat aperitivul de la restaurant.

Vineri, reprezentanţii DSP anunţau că au recoltat probe din alimentele servite la banchet, pentru analize, şi că au ridicat materia primă găsită în local.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, dezvăluiri teribile despre Steaua. „Semnau 10 pentru o minge iar cadrele făceau vile superiorilor la Bolintin”
Capital.ro
Pensii 2026. Cât primesc românii, în funcție de județ. Diferența ajunge la 1.350 de lei, potrivit INS
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Mehedinți, în urma unui grav eveniment rutier. A rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului