Retailerul românesc care se bate cu Lidl, Kaufland și Carrefour deschide al cincilea magazin din țară. Când și unde va fi inaugurat noul supermarket

Retailerul La Cocoș, deținut de antreprenorul Iulian Nica și recunoscut pentru politica prețurilor reduse, inaugurează cel de-al cincilea magazin din țară. Supermarketul este amplasat în fostul spațiu al hipermarketului PIC, care a intrat în faliment.
Irina Dumitrescu
20 iul. 2024, 12:17
Retailerul românesc care se bate cu Lidl, Kaufland și Carrefour deschide al cincilea magazin din țară. Când și unde va fi inaugurat noul supermarket

În vederea deschiderii celui de-al cincilea hipermarket La Cocoș, afaceristul ploieștean Iulian Nica a luat un credit în valoare de 5 milioane de euro.

În total, 11 milioane de euro l-a costat pe Nica deschiderea supermarketului din Pitești, din care 5 milioane euro reprezintă valoarea tranzacţiei privind spaţiul şi 6 milioane euro reprezintă bugetul pentru deschiderea magazinului.

Retailerul La Cocoș deschide al cincilea magazin din țară

„La Cocoş va deschide al cincilea magazin în Piteşti, în fosta locaţie PIC. Magazinul a fost achiziţionat cu ajutorul unui credit bancar acordat de OTP Bank, în valoare de 5 milioane de euro.

Astfel, La Cocoş a alocat un buget de investiţii pentru 2024 în valoare de aproximativ 16 mil. euro pentru deschiderea celor două magazine noi, din care 5,5 mil euro pentru cel de-al patrulea hipermarket (…) din Braşov.

Aceste investiţii fac parte din planul de dezvoltare care prevede extinderea reţelei cu cinci unităţi noi în patru oraşe din Romania, până la sfârşitul anului 2025!“, spune antrepre­norul Iulian Nica într-un interviu pentru ZF.

Citeste si La Cocoș a raportat cea mai mare creștere procentuală a numărului de angajați la început de 2024. La Carrefour și Auchan lucrează mai puțini oameni

În 2023, cifra de afaceri a fost de 1 miliard de lei

La Cocoș, cel mai mare retailer independent din sectorul alimentar din România, a înregistrat, în 2023, vânzări record de aproximativ 1 miliard de lei. Anul trecut, compania opera doar trei hipermarketuri, două aflate în Ploiești și unul în București, reușind să devină un jucător major pe piața locală.

Primul supermarket La Cocoș a fost inaugurat în 2014 la Ploiești, urmat de deschiderea celui de-al doilea magazin în București, în cadrul Vitantis Shopping Center. În 2023, compania a deschis cel de-al treilea magazin, revenind la Ploiești, și consolidându-și astfel prezența în această zonă.

În 2024, s-a deschis magazinul din Brașov, în complexul comercial Brintex Discount Shopping Center situat în cartierul Bartolomeu, iar până la finalul anului și piteștenii vor avea ocazia să își facă cumpărăturile din hipermarketul cu prețuri mici.

Cum este susținută politica prețurilor mici

La Cocoș, un brand antreprenorial lansat în 2014 de familia Nica, și-a început activitatea cu un magazin de 400 de metri pătrați, specializat în produse importate din Marea Britanie.

Citeste si Veşti fabuloase pentru clienţii supermarketului La Cocoş. Magazinul românesc cu cele mai mici preţuri introduce o nouă facilitate la cumpărături

Supermarketul se remarcă pe piață printr-o strategie distinctă de promovare, oferind reduceri permanente la achiziționarea a 3-6 bucăți din majoritatea produselor. Această abordare le permite clienților să realizeze economii semnificative, atrăgând astfel un număr mare de cumpărători fideli.

Pentru a menține prețurile scăzute, La Cocoș a optat pentru investiții minime în amenajarea și ambianța magazinelor, concentrându-se în schimb pe oferirea unor prețuri competitive și pe satisfacerea nevoilor clienților.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT