Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate pentru războiul din Gaza

Cele 15 ţări membre ale Consiliului urmează să adopte o declaraţie cerând încetarea focului în Gaza
Alina Costache
28 iul. 2014, 04:15
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate pentru războiul din Gaza

Consiliul de Securitate al ONU să va reuni de urgenţă duminică la miezul nopţii ora locală /4.00 GMT/ la New York în legătură cu situaţia din Gaza, au anunţat diplomaţi.

Cele 15 ţări membre ale Consiliului urmează să adopte o declaraţie cerând încetarea focului în Gaza, au precizat ei.

Potrivi proiectului de declaraţie după care AFP a obţinut o copie, Consiliul cere ‘o încetare a focului umanitară imediată şi necondiţionată’. El solicită Israelului şi Hamas să oprească focul în timpul sărbătorii musulmane Eid Al-Fitr ce marchează sfârşitul Ramadanului şi ‘după aceea’.

De asemenea, el cheamă la ‘respectarea deplină a dreptului umanitar internaţional şi în special cel referitor la protecţia civililor’, precum şi eforturi de ‘punere în aplicare a unei încetări a focului durabile şi pe deplin respectate’.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Arda Guler, devastat după eliminarea Turciei de la Cupa Mondială: „O, Doamne, de ce!?”. A început să vorbească singur
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?