CSAT se reuneşte marţi pentru a discuta despre iniţiativa europeană în domeniului apărării PESCO

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește marți, la Palatul Cotroceni, sub conducerea președintelui Klaus Iohannis, pe ordinea de zi figurând Cooperarea structurată permanentă - PESCO și implicațiile pentru România.
Romania TV
16 oct. 2017, 10:16
CSAT se reuneşte marţi pentru a discuta despre iniţiativa europeană în domeniului apărării PESCO

„Având în vedere importanța acestui subiect pentru Uniunea Europeană și în special pentru România, președintele României a apreciat că este necesară o astfel de discuție în cadrul CSAT”, a spus purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi, săptămâna trecută, precizând că reuniunea va avea loc la ora 14.00.

Tot atunci, ea anunța că în ședința CSAT se vor discuta și aspectele evoluțiilor recente referitoare la activarea acestui mecanism, efectele sale pentru România, precum și decizia politică privind posibila implicare a țării noastre în formatul Cooperării Structurate Permanente.

„La baza acestor discuții stă angajamentul asumat la nivelul Uniunii Europene atât pe dimensiunea operațională, cât și în privința dezoltării capabilităților militare prin soluții multinaționale”, a punctat Dobrovolschi.

Citeşte şi Mihai Fifor: MApN se află în grafic cu achiziţia de echipamente şi tehnică militară

Șeful statului va participa, pe 19 și 20 octombrie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Printre subiectele aflate pe agenda reuniunii se află migrația, Europa digitală, securitate și apărare, relații externe ale UE, cu accent pe relația dintre Uniune și Turcia.

Ultima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării a avut loc pe 14 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
El l-a dat afară pe Abdallah de la Dinamo! Dezvăluiri înainte de meciul cu UTA. Exclusiv
Capital.ro
Documentele personale încărcate în ChatGPT. Ce riscuri apar când trimiți contracte, acte de identitate sau informații confidențiale
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Câți bani ar trebui să ai în casă cash, indiferent de salariu. Este suma care te-ar putea salva într-o situație de urgență!
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT