Revenirea lui Băsescu la Cotroceni, comentată de presa internaţională

Parlamentul a aprobat luni revenirea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, la şase zile după ce CC a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentară, punând capăt unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunţă principalele agenţii de presă internaţionale.
Romania TV
27 aug. 2012, 20:39
Revenirea lui Băsescu la Cotroceni, comentată de presa internaţională

Potrivit procedurii, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, Ştefan Minea, a anunţat în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului „încheierea interimatului asigurat de către preşedintele Senatului Crin Antonescu şi reluarea de către (Traian) Băsescu a prerogativelor constituţionale”, relatează agenţia France Presse (AFP), într-un material preluat de publicaţiile Le Figaro, Le Parisien şi postul paneuropean Euronews.

Parlamentarii Uniunii Social-Liberale (USL, coaliţia la putere) au anunţat iniţial că au decis să boicoteze reuniunea Parlamentului, după care s-au reunit în sală pentru a asigura cvorumul, precizează agenţia franceză.

Ei ar fi fost chemaţi la ordine de către premierul social-democrat Victor Ponta, care le-ar fi trimis mesaje SMS din Africa de Sud, unde asistă la o reuniune a Internaţionalei Socialiste, potrivit presei locale, citată de AFP.

Ponta a oferit asigurări în mai multe rânduri, săptămâna trecută, că majoritatea „nu doreşte să întârzie” revenirea lui Băsescu la preşedinţie prin artificii procedurale, chiar dacă premierul român a declarat că decizia Curţii este, în opinia sa, „ilegală şi nedreaptă”.

Un fost premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu (USL) a calificat, de asemena, drept un „abuz” decizia Curţii Constituţionale (CC) care, în opinia sa, „a ignorat votul unei majorităţi a românilor”, favorabili destituirii lui Băsescu.

Curtea, gardianul Constituţiei române, a decis marţi cu o majoritate de şase din nouă judecători că referendumul privind destituirea lui Băsescu nu poate fi validat, din cauza unei participări inferioare pragului minim de 50% plus unu dintre alegătorii înscrişi pe liste. Peste 87% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne s-au pronunţat pentru destituirea lui Băsescu.

Preşedintele de centru-dreapta, care a fost suspendat din funcţie de către Parlament la 6 iulie, urmează, totuşi, să coabiteze cu majoritatea parlamentară de centru-stânga, condusă de Ponta şi Antonescu, conchide AFP.

Agenţia Reuters scrie că Parlamentul a recunoscut luni decizia CC potrivit căreia preşedintele suspendat Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni, punând capăt unei confruntări politice care a condus la o creştere a preţurilor, într-un material preluat de Irish Sun.

Încercarea alianţei de stânga a premierului Ponta de a-l îndepărta din funcţie pe rivalul său de dreapta a declanşat critici din partea Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite cu privire la respectarea de către Guvernul pe care îl conduce a statului de drept şi sistemului judiciar, notează agenţia.

CC a invalidat referendumul privind destituirea lui Băsescu din cauza prezentării la urne a mai puţin de jumătate din electorat, chiar dacă 88% dintre cei care au votat s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui, precizează Reuters.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a semnat sentința lui Dennis Politic după FCSB – Fenerbahce 1-1: „Îl dau! M-am convins!”
Capital.ro
Taxă în România impusă și după deces. Primăria te taxează pentru gunoi, viu sau mort: „Și după moarte ești bun de plată”
Playtech.ro
„Două mingi” sau „două mingii”: Care este forma corectă în română
Adevarul
Un tânăr din Bulgaria s-a costumat în fantomă pentru a speria șoferii, iar prietenii lui aruncau cu pietre în mașini
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Timiș. Microbuzul nu avea sistem de asistență
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Nicușor Dan a găsit vinovații în cazul uciderii lui Mario. Ce vrea să facă președintele
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil