REVOLUŢIE MEDICALĂ. Un transplant de cap ar fi fost realizat cu succes la o maimuţă

Specialiști de la Universitatea medicală din Harbin (China), conduși de profesorul Xiao Ping Ren, susțin că au realizat cu succes un transplant de cap la o maimuță, după ce anterior au reușit să efectueze grefe de cap la șoareci. La operație a colaborat neurochirurgul italian Sergio Canavero, care și-a fixat, în 2013, ambițiosul obiectiv de a reuși în doi ani primul transplant de cap la om.
Iulian Tudor
21 ian. 2016, 15:03
REVOLUŢIE MEDICALĂ. Un transplant de cap ar fi fost realizat cu succes la o maimuţă

„Este o adevărată victorie pentru omenire”, afirmă Sergio Canavero, referindu-se la reușita din China, citat de 7sur7.be, care preia un articol din Sciences et Avenir. Acest experiment, scrie Sciences et Avenir, ar putea fi crucial pentru persoanele tetraplegice (paralizate de toate membrele).

Potrivit echipei de medici, maimuța grefată a fost menținută în viață timp de 20 de ore. „Am menținut maimuța în viață 20 de ore. Obiectivul nostru era să dovedim că putem proteja creierul. Strategia de protecție a creierului a constat într-o hipotermie și în stabilirea unei circulații sanguine încrucișate între donator și primitor printr-un sistem de canule”, a adăugat profesorul XiaoPing Ren.

Cum arată copilul GIRAFĂ. Nici medicii nu au mai văzut aşa ceva FOTO

Maimuța nu a fost menținută în viață mai mult „din cauza legilor etice care nu permit păstrarea dincolo de o anumită perioadă a unui animal în aceste condiții de experimentare”, a precizat el.

Potrivit The Independent, oamenii de știință care au efectuat această procedură au publicat imagini și videoclipuri, dar detaliile realizării lor nu sunt disponibile pentru a fi supuse analizei comunității științifice. Dar Canavero susține că va publica detalii despre studiu în reviste de specialitate în următoarele luni.

Nu este prima dată când se realizează o grefă de cap la o maimuță. Doctorul american Robert White a transplantat capul unei maimuțe pe corpul altei primate în 1970. Iar savantul rus Vladimir Demihov a reușit în anii ’50 operația de transplant al unui cap de câine la alt câine, obținând un câine care trăia cu două capete. Experimentele realizate de acești pionieri s-au dovedit vitale pentru progresul tehnicilor de transplant în medicină. Animalele pe care au fost realizate aceste experimente nu au supraviețuit însă foarte mult. Maimuța lui Robert White, de exemplu, a murit după 9 zile de la transplant, în urma unei reacții de respingere imunitară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT