REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. USL, 3 mandate de deputat şi două de senator în Bistriţa-Năsăud

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. USL a câştigat, în Bistriţa-Năsăud, trei din patru mandate de deputat şi cele două de senator, iar candidatul său în Colegiul 3 Camera Deputaţilor, Alexandru Pugna, are cel mai mare număr de voturi, devansându-l pe Ioan Oltean (ARD), arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean.
Romania TV
10 dec. 2012, 07:13
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. USL, 3 mandate de deputat şi două de senator în Bistriţa-Năsăud

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Rezultatele finale furnizate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud arată că în Colegiul 1 Camera Deputaţilor a câştigat Adriana Doina Pană (USL), care a fost votată de 56,85% dintre alegători, pe locul al doilea clasându-se Alin Seserman (ARD), votat de 23,23% dintre cei care s-au prezentat la urne, iar pe locul al treilea se află Lucian Adrian Ungur (PP-DD), care a fost preferat de 9,81% dintre electori.

În Colegiul 2 Camera Deputaţilor a câştigat mandatul de deputat Daniel Suciu (USL), care a fost votat de 54,32% dintre alegători, urmat de Vasile Marc (ARD) cu 22,48%, şi de Feher Gabor (UDMR) cu 9,99%.

În Colegiul 3 Camera Deputaţilor, candidatul USL Alexandru Pugna a obţinut cel mai mare număr de voturi, 10.631, ceea ce echivalează cu 46,23% din totalul lor, al doilea clasându-se Ioan Oltean (ARD), cu 8377 de voturi – 36,42%, iar al treilea Ioan Şeu (PP-DD) cu 2.075 de voturi – 9,02%. În acest colegiu nu s-a stabilit deocamdată câştigătorul mandatului de deputat.

În Colegiul 4 Camera Deputaţilor, câştigător este Stelian Dolha (USL), votat de 55,89% dintre alegători. Pe locul al doilea s-a clasat Monica Săsărman (ARD), votată de 19,33% din cei care au fost la vot, iar al treilea Octavian Seciu (PP-DD), preferat de 15,94% dintre electori.

USL şi-a adjudecat şi cele două mandate de senator din Bistriţa-Năsăud.

În Colegiul 1 Senat, Dorin Dobra (USL) a câştigat cu 57,87% din voturile electoratului. Al doilea clasat a fost Eugen Curteanu (ARD), votat de 22,14% dintre alegători, iar al treilea Marius Ionel Cioancă (PP-DD), cu 12,54% din voturi.

În Colegiul 2 Senat, câştigător este Ioan Deneş (USL), votat de 55,12% din cei care au participat la vot. Pe locul al doilea s-a clasat Cristian Florian (ARD), cu 28,17%, iar pe locul al treilea Vasile Cremene (PP-DD), cu 9,80%.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, în judeţ, au fost înscrişi pe listele electorale permanente 262.931 de alegători. Dintre aceştia, la urne s-au prezentat 98.368 de persoane. Cu urna specială au votat 761.

La Camera Deputaţilor au fost înregistrate 2.457 de voturi nule, iar la Senat 1.816.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Fanatik.ro
Replica genială a lui Cristi Chivu pentru prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful Interului: ”Dacă spun, mă dau afară!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Se obține acordul scris al vecinilor și coproprietarilor. Situațiile în care actele pot fi anulate
Playtech.ro
Românii au luat cu asalt piaţa joburilor. Aplică în masă, dar sunt mai puţine locuri de muncă. Ce domenii mai angajează
Adevarul
Aventurile unui pompier cu doua prostituate. Lipsa erecției l-a adus în fața instanței, acuzat și de tâlhărie
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de designerul Eugen Olteanu. Ce se ascunde în spatele morții fulgerătoare la doar 42 de ani: „Ai zis că o să învingi și asta”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Incident grav la metroul din București! O bucată de tavan a căzut în tunel, între stațiile 1 Mai și Jiului
iamsport.ro
Gică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Gheorghe 2026. Cui îi spunem la mulți ani în 23 aprilie
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara