Rezultate Bac 2021 Bucureşti. Sectorul 4 are cea mai mare rată de promovabilitate din țară la examenul de Bacalaureat

Rezultatele examenului de Bacalaureat, publicate astăzi de Ministerul Educației, plasează Sectorul 4 pe primul loc în țară, cu o rată de promovabilitate de 85%, depășind astfel județe cu tradiție universitară, cum ar fi Cluj (84,1%), Galați (82,8%) și Iași (81.9 %).
Alina Andrei
06 iul. 2021, 10:42
Rezultate Bac 2021 Bucureşti. Sectorul 4 are cea mai mare rată de promovabilitate din țară la examenul de Bacalaureat

Rezultate Bac 2021 Bucureşti. Sectorul 4 are cea mai mare rată de promovabilitate din țară la examenul de Bacalaureat – 85%, conform bacalaureat.edu.ro.

Citeşte şi: Rezultate Bacalaureat 2021 Bucureşti. 21 de medii de 10 obţinute de elevii din Capitală

Acest rezultat, deosebit de important, mai ales în contextul actual, predominat de probleme specifice pandemiei de coronavirus, încununează efortul extraordinar depus în ultimul an de profesorii și de elevii din Sectorul 4.

„Felicit din tot sufletul elevii și profesorii din Sectorul 4 pentru efortul uriaș pe care l-au depus în ultimul an! Rezultatele obținute la acest examen important sunt cu atât mai valoroase cu cât ele vin după cea mai grea perioadă pe care elevii, profesorii și părinții au traversat-o împreună! Știm cu toții că pandemia de coronavirus ne-a obligat să ne adaptăm unui context școlar complet nou, în care cursurile s-au desfășurat online și pentru care sistemul de învățământ nu era pe deplin pregătit. Cu toate acestea însă, împreună am găsit resursele necesare pentru a le oferi copiilor tot suportul de care aveau nevoie pentru a încheia cu bine anul școlar”, a transmis Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Citeşte şi: Elevii care au obţinut 10 la Bac în Timiş vor urma facultăţi din Timişoara: „Schimbarea există și se întâmplă totuși cu oamenii care rămân în ţară”

În ultimii 4 ani, este pentru a treia oară consecutiv când copiii sectorului 4 se află în topul celor mai bune rezultate din țară la examenul de Bacalaureat (locul I în 2021 – 85%, locul II în 2020 – 82.23%, locul I în 2019 – 80.94%), fapt ce confirmă importanța investițiilor pe care autoritatea locală le-a făcut în domeniul educației.

În perioada menționată, comunitatea Sectorului 4 a făcut eforturi consistente pentru a reabilita și pentru a pune în siguranță clădirile unităților de învățământ, peste 300 de milioane de lei fiind investiți în modernizarea infrastructurii școlare, la cele mai înalte standarde.

În completarea acestor investiții neapărat necesare pentru asigurarea celor mai bune condiții de învățământ, care să le permită elevilor și profesorilor obținerea unor rezultate de top, precum cele de la examenul de Bacalaureat, autoritatea locală a accesat deja fonduri nerambursabile care vor permite dotarea școlilor și liceelor din Sectorul 4 cu 30.000 de tablete, licențe și echipamentele necesare pentru desfășurarea cursurilor online în cele mai bune condiții.

Totodată, investițiile în infrastructura școlară vor rămâne o prioritate pentru Sectorul 4 și în perioada ce urmează, având deja întocmite și depuse la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență proiecte privind educația în sumă de peste 300 de milioane de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT