REZULTATE REZIDENŢIAT 2019. Marţi începe repartiţia aboslvenţilor. LISTA LOCURILOR disponibile

Marţi începe procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat, sesiunea din 8 decembrie, informează Ministerul Sănătăţii prin intermediul unui comunicat.
Ionela Marcu
16 dec. 2019, 16:45
REZULTATE REZIDENŢIAT 2019. Marţi începe repartiţia aboslvenţilor. LISTA LOCURILOR disponibile

REZULTATE REZIDENŢIAT 2019. „Timp de trei zile, până în data de 19 decembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Pentru sesiunea 2019-2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie”, a precizat sursa citată.

Ministerul reaminteşte că printre ultimele reglementări adoptate de Guvern a fost creat şi cadrul legal care să permită „formarea unui număr record de rezidenţi”, atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico-militare. Totodată, pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.

„În condiţiile unei resurse umană deficitare în sistemul medical, echipa Ministerului Sănătăţii a îndeplinit primul obiectiv pe care l-am avut stabilit în programul de guvernare. Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toţi cei care au obţinut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialităţi, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgenţă, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ţine tinerii rezidenţi în ţară”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, poate fi găsită pe pagina: www.rezidentiat.ms.ro . Lista posturilor publicate iniţial a rămas nemodificată, mai precizează ministerul. 

Suplimentare locuri

Pentru cei interesați prezentăm comunicatul Ministerului Sănătății
Comunicat

și lista locurilor (inclusiv suplimentarea) disponibile pentru repartiția din 17, 18 și 19.12.2019.
Locuri (inclusiv suplimentarea)

Lista posturilor rămâne nemodificată

Repartiția candidaților

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face în zilele de 17, 18 și 19 decembrie 2019 prin teleconferinţă, începând cu ora 9:00. Candidaţii se vor putea prezenta în oricare dintre centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara. La repartiție se pot prezenta candidații care au obținut un punctaj de minim 60% din punctajul maxim realizat pentru fiecare domeniu de concurs.

Pentru buna desfășurare a procesului de alegere a locurilor și posturilor scoase la concurs:

  • Candidații sau împuterniciții acestora sunt rugați să aibă asupra lor un act de identitate în termen de valabilitate, iar împuterniciții și procura notarială.
  • Candidații sunt rugați să respecte cu strictețe regulile de acces în sala în care se organizează repartiția – NU poate fi depășită capacitatea sălii !
  • Accesul în sala în care se organizează repartiția se va face în ordinea clasificării finale. Pe măsură ce candidații au ales, părăsesc sala pentru a permite accesul următorilor candidați.
  • Însoțitorii candidaților NU au voie să intre în sala de repartiție.
  • Candidații și însoțitorii acestora sunt rugați să respecte cu strictețe indicațiile date de organizatori.
  • Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, candidații sunt rugați să se asigure că ajung în timp util la repartiție.
  • Potrivit metodologiei de concurs „Candidaţii sau împuterniciţii acestora care nu sunt prezenţi la data, ora şi locul fixate pentru alegerea postului ori a locului în specialitate şi a centrului de pregătire pierd drepturile conferite de concurs.„

IMPORTANT: Candidaţii de la Domeniul MEDICINĂ care doresc să aleagă loc în specialitatea CHIRURGIE ORALĂ ȘI MAXILO-FACIALĂ
În conformitate cu prvederile Ordinului 1509/2008 cu modificările și completările ulterioare, acești candidați trebuie să dețină licență în medicină și licență în medicină dentară/stomatologică. La momentul alegerii vor prezenta OBLIGATORIU comisiei de alegere cele 2 licențe în original și copie SAU copii legalizate ale celor două licențe. Copiile / copiile legalizate vor rămâne la comisie.

Programul de desfășurare a repartiției va fi:

  • marți, 17 decembrie 2019 – începând cu ora 9:00 – domeniul farmacie
  • marți, 17 decembrie 2019 – începând cu ora 13:00 – domeniul medicină dentară
  • miercuri, 18 decembrie 2019 – începând cu ora 9:00 – domeniul medicină
  • joi, 19 decembrie 2019 – începând cu ora 9:00 – (continuare) domeniul medicină
  • Lista locațiilor în care se organizează repartiția

Clasificarea finală a candidaților

Punem la dispoziția celor interesați Clasificarea finală a candidaților care au susținut Concursul Național de Rezidențiat – sesiunea 8 decembrie 2019.

Medicină     Medicină dentară     Farmacie     toți candidații    

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT