Robert Turcescu şi-a anticipat „deconspiraţia” cu o săptămâna înainte VIDEO

Într-o ediţie a emisiunii sale difuzată la B1 TV, în data de 11 septembrie 2014, Robert Turcescu i-a prezentat fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu un scenariu asemănător cu cel care s-a întâmplat la o săptămână după, şi anume autodenunţul său potrivit căruia ar fi fost ofiţer acoperit al Armatei.
Filip Stan
28 sept. 2014, 16:43
Robert Turcescu şi-a anticipat

Scenariul închipuit de Turcescu cu câteva zile înainte de „marea deconspiratie” demonstrează că toată povestea a fost pusă la cale chiar de jurnalist.

Un jurnalist ar putea fi acuzat că a încălcat această lege dacă prin acţiunea mea, să spunem, am deconspirat un individ. Dar dacă eu deconspirând acel individ şi asumându-mi deconspirarea lui, inclusiv rigorile acestei legi, arăt că domnul respectiv a încălcat o lege acceptând să fie la un moment dat, să zicem, membru al unui serviciu secret„, a declarat Turcescu pe 11 septembrie la B1 TV.

Urmăreşte minutele din emisiunea lui Robert Turcescu în care acesta şi-a anticipat gestul.

Senatorul PC Ilie Năstase şi deputatul PSD Mădălin Voicu au depus vineri, la Parchetul General, o sesizare în cazul lui Robert Turcescu, în urma autodeconspirării acestuia că a fost ofiţer acoperit. Cu o zi în urmă, Năstase anunţase că intenţionează să facă plângere penală, explicând că declaraţiile lui Turcescu aduc atingere siguranţei naţionale, iar jurnalistul îi jigneşte pe ofiţerii sub acoperire.

CITEŞTE ŞI CE ROL JOACĂ TURCESCU ÎN PLANUL LUI BĂSESCU

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat