Roger Federer, anunţ foarte trist: Mă gândesc la retragere

Tenismanul elvețian Roger Federer (34 ani) a recunoscut că se gândește la momentul retragerii din activitatea sportivă, însă a precizat acel moment trebuie să vină "în mod natural", fiind un lucru inevitabil pentru orice jucător.
Filip Stan
12 apr. 2016, 10:54
Roger Federer, anunţ foarte trist: Mă gândesc la retragere

Roger Federer, care nu a mai evoluat de la Australian Open, din luna ianuarie, urmează să-și facă revenirea în competiție cu ocazia Mastersului 1.000 de la Monte Carlo, după operația la genunchiul stâng pe care a efectuat-o în această iarnă, la finalul competiției de la Antipozi, unde a fost eliminat în semifinale de sârbul Novak Djokovic.

„Am trăit ore dificile și am simțit că lumea mea era fragilă. Am realizat că nu eram decât un trecător. Mi-a fost teamă în ceea ce privește operația și am fost foarte neliniștit când m-am trezit. Apoi, când m-am putut deplasa cu ajutorul cârjelor și am făcut primul meu pas adevărat, ceea ce a fost foarte complicat la început, totul a decurs mai bine„, a povestit Federer într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

Citeşte şi Directorul de la Indian Wells atacă dur tenisul feminin: Fetele profită de succesul bărbaţilor!

Campionul elvețian a recunoscut că momentul retragerii sale din activitate este tot mai aproape, însă deocamdată simte încă plăcerea de a juca și a participa la turnee. „Da, mă gândesc la retragere și mă întreb ce cale va urma reflecția mea. Fiecare jucător a trăit acest lucru în mod diferit și, uneori, nu ai de ales. Acest lucru trebuie să vină în mod natural și va trebui să mă simt confortabil cu decizia. Dar recunosc că este plăcut acasă, mai ales să rămâi în același loc o perioadă mai lungă. Cu excepția momentelor în care trebuie să plec din nou în circuit, simt încă această plăcere. Va veni însă un moment în care va trebui să iau o decizie definitivă. Pentru moment, sunt fericit așa„, a mai declarat Federer.

În privința viitorului său profesional după ce va agăța racheta în cui, elvețianul a precizat: „Am spus mereu că nu voi fi nici antrenor și nici comentator, însă cine știe? Niciodată să nu spui niciodată. Voi iubi întotdeauna tenisul și cred că va trebui să rămân implicat, poate doar ajutând copiii în Elveția, încă nu știu„.

Deținătorul recordului de victorii în turneele de Mare Șlem (17) a fost rugat să comenteze și recentele scandaluri care au afectat lumea tenisului, cele legate de meciurile trucate și cazurile de dopaj, în special cel al rusoaicei Maria Șarapova. „Nu știu nimic despre pariuri, nu am fost abordat niciodată„, a spus Federer în privința meciurilor trucate în beneficiul rețelelor de pariuri ilegale. În ceea ce privește dopajul, tenismanul elvețian a precizat că „cei care au fost prinși nu mai sunt în circuit„, iar scandalul care o vizează pe Maria Șarapova „este un lucru negativ pentru sport„, însă „trebuie așteptat verdictul„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT