Român condamnat la 20 de ani de închisoare, în Anglia. Și-a ucis fiul de numai 6 luni, iar mama bebeluşului i-a acoperit fapta

29 11. 2021, 08:19

Mihai-Cătălin Gulie, care locuiește de doi ani în Cheshire, în vestul Angliei, este acuzat că l-a lovit pe Robert, fiul său cu Sindrom Down, provocându-i numeroase leziuni grave și o fractură craniană. Gabriela Ion, mama copilului, a fost condamnată și ea la trei ani de închisoare, fiind acuzată că știa de violențele asupra copilului, însă a tăinuit abuzurile partenerului său.

Anchetatorii au aflat, din discuțiile telefonice pe care aceasta le avea cu soțul său aflat după gratii, dar și reconstituind căutările acesteia pe Google, că femeia a fost martoră și în trecut la agresiunile partenerului asupra bebelușului, însă a ascuns vânătăile de pe corpul micuțului folosind “pastă de dinți și ceapă”, transmite ITV.

După un proces care a durat 14 zile, magistrații din Liverpool s-au pronunțat în unanimitate în favoarea condamnării la 20 de ani de închisoare a românului și la trei ani de închisoare pentru soția acestuia.

Citeşte şi Român condamnat la 16 ani de închisoare în Anglia, pentru un jaf care i-a îngrozit pe britanici. Deghizat în curier a păstruns într-o casă, unde a bătut cu bestialitate trei femei VIDEO

La proces, Mihai Gulie a negat că și-a rănit copilul și a spus că, în timp ce „stătea cu el pe canapea și se uita la televizor”, a observat că Robert a devenit brusc palid la față și nu mai respira. „Nici măcar nu l-am atins”, a spus acesta. În instanță, partenera sa, mama lui Robert, l-a acuzat pe bărbat că i-a provocat copilului rănile mortale și a spus că trăiește cu teamă de el. Cu toate acestea, procurorii au spus că ea „a ținut secret ce se întâmplă, până când a fost prea târziu”.

Mihai-Cătălin Gulie și Gabriela Ion au emigrat din România la Widnes în 2019, iar vecinii spun că îi auzeau certându-se constant.

Mihai a recunoscut că odată „lovit-o puternic” pe Gabriela pentru că ea nu i-a pus pe masă cina când a ajuns acasă de la serviciu. A mai recunoscut apoi și că, la un moment dat, cu aproximativ o lună înainte de a muri, l-a pălmuit pe bebeluș și l-a aruncat pe perne. „De parcă diavolul m-ar fi stăpânit”, s încercat el să se justifice.

Citeşte şi Un proxenet român din Anglia şi-a torturat partenera în pivniţă. Femeia, forţată să înghită inelul de logodnă