Român mort de două luni în India. Familia nu ştie nimic despre deces

Un român a fost găsit mort după ce ar fi sărit de pe un zgârie nori din Mumbai. Presa indiană scrie că autoritățile de la Mumbai fac presiuni asupra consulatului României, care însă nici până astăzi nu i-ar fi informat familia despre deces.
Romania TV
26 iul. 2018, 12:01
Român mort de două luni în India. Familia nu ştie nimic despre deces

Au trecut peste două luni de când Mihai Bartha, un cetățean român de 35 de ani, a fost găsit mort după ce ar fi sărit de pe o clădire aflată în sudul orașului Mumbai, dar familia lui încă nu știe acest lucru. Începând cu data de 8 iunie, poliția a cerut consulatului român să informeze familia lui Bartha despre moartea sa, dar nimeni nu i-a revendicat corpul, scrie stiridiaspora.ro.

Bărbatul era din Cluj-Napoca şi a aterizat în Mumbai pe 6 mai. Şi-a pierdut toate bunurile imediat după ce a plecat spre orașul Goa.

„Nu știm dacă bagajele sale au fost furate sau le-a pierdut. Tot ce știm este că a ajuns într-o gară din Goa, unde a cerut operatorilor de transport să-i permită să călătorească la Mumbai pentru o sumă foarte mică. Unul dintre operatorii de turism i-a plătit biletul și nu numai că i-a oferit un bilet gratuit, dar i-a oferit și de mâncare”, a spus unul dintre poliţişti.

Poliția și guvernul indian au trimis PATRU NOTIFICĂRI consulatului, dar singurul răspuns pe care l-au primit a fost să se facă un test ADN decedatului. Autoritățile au inițiat procesul de extragere a ADN-ului.

„Corpul se află la morga spitalului JJ de 75 de zile. Corespondența guvernului Indiei a „trezit” consulatul român”, a spus un ofițer superior.

Presa indiană relatează că jurnaliștii au încercat să contacteze consulatul român, însă nimeni nu a fost disponibil pentru comentarii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
„Kornev, nu știai cu cine te pui! Cu DAVID POPOVICI!”. Emil Hossu Longin, comentariu istoric al finalei 100 de metri de la Europenele de la Paris. Video
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Putin amenință din nou toate țările NATO! Rusia trece la acțiune
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat