Român stabilit în Barcelona, despre atac: Acum este teama de a nu fi tu următoarea victimă

Un român stabilit la Barcelona a declarat, pentru MEDIAFAX, că bulevardul La Rambla, locul în care s-a produs tragedia, joi după amiază, este una din zonele preferate ale turiştilor, dar şi a rezidenţilor şi locul unde mergea des să se plimbe, declarându-se şocat de cele întâmplate.
Romania TV
17 aug. 2017, 18:41
Român stabilit în Barcelona, despre atac: Acum este teama de a nu fi tu următoarea victimă

ATENTAT LA BARCELONA. ”Exact acum câteva zile ne-am plimbat acolo, în familie. Lucrul acesta îl făceam cred că aproape la două-trei zile, ne plimbam pe acolo. (…) Dar acum e teama de a nu fi tu următoarea victimă. Atâta timp cât ai familie. (…) E un loc în care absolut toată lumea vine cu plăcere, e un loc circulat, e un loc cu suveniruri, chiar face legătura de la port. Şi un punct turistic, unul foarte important. Vă daţi seama că zi de zi se circula”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin, un român stabilit la Barcelona.

În momentul în care a avut loc atentatul, Florin se afla la mall, cu prietena sa.

”Eram la mall când am aflat şi chiar vorbeam cu patronul de acolo şi am zis că sigur e musulman ( atacatorul-n.r.). Şi el a zis că da. Deci e clară treaba, că ei sunt setaţi pe asta. (…) Trebuie să faci ceva cu ei”, a mai spus bărbatul.

Diana Ianc, o româncă stabilită la Londra, a fost săptămâna trecută împreună cu soţul ei în concediu la Barcelona. S-au plimbat de mai multe ori prin zona în care a avut loc atentatul. La câteva zile după ce au revenit din vacanţa au aflat, şocaţi, despre atac.

”Am intrat pe Facebook şi mi-au apărut tot felul de newsfeed-uri. Sunt absolut şocată. Sunt şocată ştiind că am trecut de atâtea ori pe acolo zilele trecute şi e o zonă foarte aglomerată, dar nu mi-a trecut prin cap că se poate întâmpla aşa ceva. (…) Ne simţim norocoşi. Lumea se duce în concediu cu ideea că se relaxează, nu îţi trece aşa ceva prin cap”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Diana Ianc.

Cei doi soţi locuiesc în Marea Britanie, ţară în care, de asemenea, au avut loc atentate. Acest lucru i-a făcut să evite unele zone, de teama de a nu deveni victime.

”Şi aici în UK unde stăm noi, au mai fost atacuri, am stat cu teamă, stând şi în centru. Am ocolit efectiv zonele respective, în special când ştim că sunt evenimente mari ocolim zonele în care ştim că ar putea să fie turişti”, a mai spus românca.

Autorităţile spaniole l-au identificat pe presupusul autor al atacului cu vehicul comis joi după-amiază în centrul oraşului Barcelona, relatează presa spaniolă. Potrivit cotidianului El Pais, bărbatul care a închiriat autoutilitara folosită în atac este un islamist, Driss O. S.

Poliţia catalană a confirmat că atacul cu vehicul comis joi după-amiază pe Bulevardul Rambla, în centrul oraşului Barcelona, este un act terorist.

Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în atac, afirmă surse citate de cotidianul El Mundo.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabin Ilie, reacție virală înainte de meciul „tricolorilor” cu Suedia: „Naționala României e ca programul Rabla”
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte