Românca ucisă de rechin în Egipt, condusă pe ultimul drum. Roxana Donisan a fost înmormântată la Suceava

Momente dureroase la Suceava. Românca ucisă de un rechin, în Marea Roșie, a fost condusă pe ultimul drum. Părinții sunt îngenunchiați de durere. Era singurul lor copil.
Alina Costache
11 iul. 2022, 11:27
Românca ucisă de rechin în Egipt, condusă pe ultimul drum. Roxana Donisan a fost înmormântată la Suceava

Roxana Donisan, românca în vârstă de 44 de ani ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt la începutul acestei luni, a fost condusă luni pe ultimul drum.

Slujba de înmormântare a avut loc la ora 12:00, la Biserica „Sf. Vineri” din municipiul Suceava, apoi sicriul femeii unise de rechin în Egipt a fost depus în cimitirul Bisericii „Sf. Vineri” din cartierul „George Enescu”.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al sucevencei Roxana Donisan a fost depus sâmbătă la capela Bisericii „Sf. Vineri” din municipiul Suceava. Împietriţi de durerea pierderii unicului lor copil, părinții Roxanei Donisan nu s-au dezlipit de sicriu. La capelă au venit să-şi ia rămas bun de la Roxana alte rude, cunoscuți, vecini, dar și foști colegi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Cum a murit, de fapt, Roxana Donisan. În raportul oficial al decesului nu se precizează dacă e vorba de un rechin

Roxana Donisan a murit pe 3 iulie 2022, după ce a fost atacată de un rechin, în Marea Roşie. Nour El Din Farid, activist de mediu al Asociaţiei pentru Protecţia şi Conservarea Mediului în Hurghada (HEPCA), organizaţie care a colaborat cu guvernatorul Regiunii Mării Roşii pentru a cerceta incidentul în care două femei au fost atacate de rechini a vorbit pentru Libertatea despre concluziile la care au ajuns oficialii până în prezent în cazul dublei tragedii.

Detalii şocante despre Roxana Donisan, românca ucisă de rechin: „Prima informaţie a fost că a reuşit să ajungă până la mal”. Un turist a filmat atacul rechinului

„Moartea a survenit în urma pierderii sângelui şi a scăderii presiunii sângelui ca urmare a unui incident cu un animal”, scrie în raportul oficial, conform lui Nour El Din Farid. În document nu se precizează dacă e vorba de un rechin sau nu!

Ultimul mesaj al Roxanei Donisan, românca sfâşiată de rechini în Egipt. Părinţii, detalii cutremurătoare

„Nici profesorul Mahmoud Hanafi de la HEPCA, consultantul ştiinţific al guvernatorului, nu a înaintat nicio explicaţie. Ceea ce am putut face a fost să trimitem bărcile în larg, pentru a cerceta prezenţa rechinului, astfel încât să aflăm măcar specia. Nu putem spune decât că este un rechin mare, judecând după întinderea muşcăturii. Dacă vreţi să scrieţi ceva, HEPCA poate transmite că este un eveniment fără precedent, nu a mai fost întâlnit în această regiune”, a mai spus Nour El Din Farid.

Roxana Donisan, românca ucisă de rechin în Egipt, a fost adusă în România. Va fi înmormântată luni la Suceava

„În mod real, există un risc mult, mult mai mare să fii rănit de un peşte-piatră, care trăieşte pe recifele de corali, iar cei patru ţepi ai săi au un venin foarte puternic, care te poate omorî în 20 de minute. Sau să fii înţepat de scoici de con, a căror înţepătură te poate omorî în 20 de minute. La fel de periculos e peştele scorpion! E mult mai probabil ca aceste specii să fie în apele în care oamenii înoată sau fac scuba-diving”, a precizat Nour El Din Farid.

 

DailyBusiness
Ministrul de externe Serghei Lavrov spune că Rusia nu are intenția de a ataca Europa
Spynews
Prognoza meteo pentru weekend 27 septembrie – 28 septembrie. În ce județe va ploua și în ce regiuni va fi soare
Fanatik.ro
Cristi Borcea e gata să dea marea lovitură în domeniul în care Gigi Becali obține sume de bani fabuloase. Tranzacția de milioane de euro încheiată de afacerist
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Dudu Ionescu, fost consilier prezidențial în mandatul lui Iohannis, dezvăluie totul
Playtech.ro
Ai voie să montezi camera de supraveghere pe casa scării, deasupra ușii tale?
Adevarul
Câți bani câștigă un muncitor din Sri Lanka în România. Între realitate și percepție
wowbiz.ro
"Ioana nu este moartă" - Prietenii jurnalistei Ioana Popescu aruncă totul în aer
Economica.net
Anunţ important pentru toţi românii din Marea Britanie - Lege nouă, e obligatoriu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție incendiară în costum de baie. Imagini fără inhibiții
kanald.ro
Ce valoare vor avea alocațiile în luna octombrie 2025: Anumiți copii vor primi 719 lei
Cancan.ro
Anunț OFICIAL despre moartea Ioanei Popescu, de la Spitalul Sfântul Ioan! Misterul a fost elucidat
iamsport.ro
Florin Prunea a refuzat-o pe Denise Rifai: ”Când se uită în ochii tăi, ești gata. Nu pot”
MediaFlux
Adio, vaccinare gratuită! Lista românilor afectați
stirilekanald.ro
„A fost otrăvită de o mână criminală!” Mama Andreei Cuciuc, declarații șoc la un an de la moartea fetei! „Criminalul să fie pedepsit!”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor