Românca ucisă în Irlanda: Detalii şocante despre ultimele zile din viaţă

Mărioara Rostaş, adolescenta româncă de etnie romă al cărei cadavru a fost descoperit în urmă cu peste o săptămână în apropiere de Dublin, şi-a petrecut ultimele zile din viaţă sechestrată şi violată în mod repetat, fiind o pradă uşoară pentru agresor, relatează Irish Independent, în ediţia online.
Romania TV
29 ian. 2012, 15:45
Românca ucisă în Irlanda: Detalii şocante despre ultimele zile din viaţă

Adolescenta de etnie romă colinda oraşul împreună cu familia sa, cerşind bani de la maşinile oprite la semafoare. Ea a ajuns în Irlanda cu trei săptămâni înainte de dispariţie şi nu vorbea deloc engleza. Fata avea 18 ani, dar arăta mai degrabă de 14. Ultima dată a fost văzută de fratele ei, Dumitru, în vârstă de 15 ani, în timp ce urca într-un Ford Mondeo argintiu. Ea i-a spus că merge la un McDonald’s, iar şoferul i-a dat zece euro.

Poliţia a bănuit multă vreme că bărbatul care a ispitit-o să urce în maşină este un criminal în vârstă de 29 de ani, cunoscut pentru depravarea sa sexuală şi care îşi oferea serviciile unor clanuri de infractori rivale. Potrivit unui detectiv, acesta a răpit-o gândindu-se că nimeni nu o va căuta.

Detectivii cred că adolescenta şi-a petrecut ultimele zile legată şi încuiată într-o cameră la etajul unei case din sudul Dublinului, ca o jucărie pentru criminal şi partenerii săi. În apropiere era un club şi zeci de persoane treceau zilnic prin faţa casei, fără să ştie însă ce se petrece în spatele pereţilor.

Tânăra a fost violată în mod repetat de criminal şi prietenii săi, fiind ucisă în cea de-a treia zi după ce a fost răpită. În acea zi ea a fost urcată într-o maşină şi dusă într-o călătorie lungă, la finalul căreia a fost violată din nou, după care a fost readusă în casa unde era ţinută prizonieră, susţin detectivii. Aceştia au atât de multe informaţii deoarece în cea de-a doua zi de captivitate, tânăra a reuşit să obţină un telefon şi să îl sune pe un frate de-al ei în România.

Potrivit unei traduceri oficiale a declaraţiilor ei, furnizate de poliţia română, Mărioara i-a spus fratelui ei că a fost sechestrată şi „violată de bărbaţi”. Ea a încercat să descifreze numele străzii de pe un indicator pe care îl vedea de la fereastră, dar era analfabetă. Ea i-a spus că a fost dusă într-o călătorie şi a menţionat 200 de kilometri. Detectivii au suspectat că răpitorul ar fi dus-o la una dintre rudele sale, un criminal în serie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT