România a ieşit oficial din criză. PIB-ul din T1 2015, egal cu cel din T3 2008, vârful de după Revoluţie

Comisia Europeană continuă să susţină că reducerea fiscalităţii creşte deficitul la peste 3% din PIB. PIB-ul a accelerat în T1, înregistrând a doua cea mai rapidă creştere trimestrială din ultimii şapte ani
Filip Stan
07 iun. 2015, 20:35
România a ieşit oficial din criză. PIB-ul din T1 2015, egal cu cel din T3 2008, vârful de după Revoluţie

PIB-ul real de pe trimestrul I 2015, adică ajustat sezonier, a fost pentru prima dată de la criză încoace mai mare decât cel din trimestrul III 2008, vârful de după Revoluţie, după cum arată datele prezentate la sfârşitul săptămânii trecute de către Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit ZF.

PIB-ul din trimestrul I 2015 a avut o valoare de 169,9 puncte procentuale măsurate faţă de media trimestrială a anului 2000 â 100. În trimestrul III 2008, anul de vârf de dinainte de criză, valoarea PIB-ului raportat tot la nivelul mediu trimestrial al anului 2000 a fost de 167,8 puncte procentuale. Reperul 2000 a fost ales de către Statistică pentru că România a înregistrat o creştere economică neîntreruptă între 2000 şi 2008, practic cea mai lungă perioadă de dezvoltare din ultimele decenii.

Citeşte şi Victor Ponta, veşti bune despre economie: Au crescut investiţiile şi consumul

După căderea Lehman Brothers de la 15 septembrie 2008 şi îngheţarea pieţelor financiare, România a fost lovită în primul rând prin prăbuşirea cu 30% a exporturilor. PIB-ul din T4 2008 a alunecat imediat la 163,7 puncte procentuale din media anului 2000.

În T1 2009 deja era prăbuşire. Cel mai jos nivel al acestei perioade, de 151,8 puncte procentuale faţă de nivelul anului 2000, a fost în T4 2010. Revenirea se bazează pe aportul industriei, care însă şi-a depăşit nivelul din 2008 încă din 2011, al serviciilor, care au revenit la nivelul din 2008 T3 în T2 din 2012, şi al agriculturii, cu o evoluţie mult mai fluctuantă, cvasi-nerelevantă în context.

Economia românească închide astfel aproape şapte ani de criză şi revenire în care nu a făcut decât să lupte să ajungă iar la nivelul pe care îl atinsese în trimestrul III din 2008. Astăzi însă cu o datorie publică de 38% din PIB faţă de 22% din PIB în acel an şi cu imposibilitatea de a majora această datorie pentru dezvoltarea ţării.

Între 2000 şi 2008 datoria publică nu a crescut, în schimb cea privată a explodat, iar deficitul de cont curent a ajuns la peste 12% din PIB.

Citeşte şi Economia României a crescut cu 2,8% în 2014, peste aşteptări

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte