România are nevoie de investiţii de 70 miliarde euro pentru infrastructura de transport. Resursele disponibile sunt la jumătate

Nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030, conform Masterplanului de transport, sunt de 36 miliarde de euro, reiese din datele unui studiu de specialitate consultat de Agerpres.
Romania TV
20 iun. 2018, 08:55
România are nevoie de investiţii de 70 miliarde euro pentru infrastructura de transport. Resursele disponibile sunt la jumătate

Cu toate acestea, concluziile cercetării realizate de Euler Hermes arată că sectorul transporturilor trece printr-o perioadă favorabilă, legată direct de contextul economic, în principal de creşterea consumului privat, care în 2017 a crescut cu mai mult de 10%.

În acest context, aproape un sfert din exportul total de servicii al României de anul trecut, care însumează 20 miliarde de euro, a fost realizat de ramura transportului rutier de mărfuri.

„Cu toate acestea, infrastructura rămâne o piedică majoră pentru dezvoltarea sectorului şi, în sens larg, a economiei naţionale (cu doar 800 km de autostradă şi alţi 60 km previzionaţi a se inaugura în 2018). Calitatea infrastructurii este unul dintre factorii consideraţi în indicii care măsoară competitivitatea economiilor, cum ar fi şi Indexul Competitivităţii Globale al WEF, în care în 2017 România pierde şase poziţii faţă de 2016, fiind clasificată pe locul 68 din 137 ţări. Din estimările recente, nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030 (conform Masterplanului de transport) sunt de 36 miliarde de euro. Soluţiile de finanţare ar fi utilizarea instrumentelor financiare, aşa cum sunt fondurile structurale, cât şi cele din Fondul European de Investiţii Strategice, precum şi utilizarea parteneriatului public-privat pentru o orientare mai bună a proiectelor către nevoile concrete de dezvoltare a economiei”, se arată în concluziile studiului de specialitate.

Potrivit sursei citate, piaţa transporturilor este dominată de transportul rutier şi de industriile conexe, fiind axată pe spaţiul comunitar cu mai mult de 90% din transporturile efectuate.

Totodată, la acest moment mai mult de 35.000 de firme şi PFA-uri care operează peste 180.000 de vehicule, angajând aproximativ 360.000 de şoferi profesionişti, dar sub 100 de firme au mai mult de 100 de camioane.

În România, industria transportatorilor este estimată la 5 – 6 miliarde de euro, echivalentul a 5% din Produsul Intern Brut (PIB).

„Creşterea sectorului este condusă de serviciile integrate de depozitare şi transport (care servesc retailul-ul modern aflat în continuă expansiune), curierat (datorită comerţului electronic piaţa de curierat a crescut la peste 400 milioane de euro în 2017) şi transport de piese şi subansamble auto (în linie cu dezvoltarea accelerată a industriei automotive). Transportatorii români sunt în continuare competitivi din punct de vedere al preţului în raport cu pieţele din Europa de Vest, dar cu toate acestea avantajul se erodează din cauza creşterilor de costuri (aferente poliţelor RCA şi salariului minim pe economie) şi aplicarea reglementărilor europene (timpul de repaos obligatoriu şi regulile privind detaşarea angajaţilor). Suplimentar, creşterea economică aduce cu sine şi un deficit de forţă de muncă calificată, ceea ce limitează oportunităţile de dezvoltare date fiind investiţiile reduse în automatizare şi sisteme IT în domeniu (încă văzute ca fiind inutile şi prea costisitoare)”, notează specialiştii.

Sursele datelor prezentate în studiul citat sunt: Institutul Naţional de Statistică, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, World Economic Forum Global Competitiveness Index 2017-2018, Major Companies in Romania 2018 report by ZF&Deloitte şi studiul Euler Hermes „Modalităţi de plată – Euler Hermes Economic Research”.

Euler Hermes oferă clienţilor săi business-to-business (B2B) servicii financiare care sprijină managementul creanţelor comerciale şi al lichidităţilor. Reţeaua proprie de informaţii urmăreşte şi analizează schimbările de zi cu zi ale solvabilităţii corporative în rândul companiilor mici, medii şi multinaţionale în pieţe ce reprezintă 92% din PIB-ul global. Cu sediul principal în Paris, compania este prezentă în peste 50 de ţări, cu 6.050 de angajaţi. Euler Hermes este o filială a Allianz, listată la Euronext Paris (ELE.PA), evaluată AA de către Standard & Poor’s. Compania a înregistrat o cifra de afaceri consolidată de 2,6 miliarde de euro, în 2017, şi a asigurat tranzacţii de afaceri la nivel mondial de 894 miliarde de euro în expunere, la sfârşitul anului trecut. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat