România, destinaţie turistică preferată de germani, israelieni şi italieni în prima jumătate a anului

Peste 5,2 milioane de sosiri au fost înregistrate în structurile de primire turistică din România în primele şase luni ale acestui acest an, în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară din anul trecut, 75,8% fiind ale turiştilor români, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Romania TV
03 aug. 2018, 07:47
România, destinaţie turistică preferată de germani, israelieni şi italieni în prima jumătate a anului

În rândul turiştilor străini, iar cele mai multe sosiri sunt din Germania (144.700), Israel (120.200) şi Italia (112.500).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în prima jumătate a lui 2018 au însumat 10,36 milioane, în creştere cu 2,5% faţă de cele din perioada ianuarie – iunie 2017, 76,8% fiind turişti români.

Durata medie a şederii a fost de două zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini, transmite Agerpres. 

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primul semestru a fost de 25,7% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (32,7%), spaţii de cazare pe nave (24,5%), hosteluri (19,5%), vile turistice (19,2%) şi pensiuni turistice (18%).

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (991.400), Braşov (594.200), Cluj (289.800) şi Constanţa (289.100) iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Capitală (1,609 milioane), Braşov (1,153 milioane), Constanţa (874.700) şi Cluj (526.200).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în perioada de referinţă, de 5,107 milioane, în creştere cu 7,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%) iar 50,9% din statele Uniunii Europene. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (28%), Ungaria (27,3%) şi Italia (8,1%).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,580 milioane, în creştere cu 3,8% comparativ cu S1 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,7% din numărul total de plecări.

În luna iunie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creştere cu 0,1% iar înnoptările au înregistrat scădere cu 1%.

La punctele de frontieră s-au înregistrat creşteri atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 3,1%, cât şi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români, cu un avans cu 4,6 %.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT