România este în topul european al reciclării, după un an de SGR. Nivelul colectării este de peste 80%

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), implementat în România în urmă cu un an, a fost un adevărat succes, conform ministrului Mediului, Mircea Fechet. Prin intermediul acestuia, rata de reciclare a ajuns de la 13% la 84% în nu mai mult de un an, fiind cel mai bun proiect de parteneriat public-privat.
Alina Costache
21 nov. 2024, 17:53
România este în topul european al reciclării, după un an de SGR. Nivelul colectării este de peste 80%

Implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România a dus la o creștere accelerată a ratei de colectare a ambalajelor reciclabile, care ar putea ajunge la un procent de 90% până la sfârșitul anului 2025.

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a fost un mare succes pentru România

Sistemul are avantaje considerabile, însă mai sunt multe de făcut pentru ca performanțele sale să fie îmbunătățite, a fost concluzia conferinței „SGR la UN AN. Evaluare, învățături și direcții viitoare”, organizată de Antena 3 CNN, în parteneriat cu RetuRO, compania ce gestionează sistemul SGR.

Pe lângă faptul că vor crește punctele de colectare la nivel național, va fi extins sistemul de colectare automatizată în locul celui manual și vor fi implicați micii comercianți, cu precădere cei din zona rurală, autoritățile vor să facă și anumite clarificări legislative ce vor fi aduse la începutul lunii decembrie, conform consilierei de stat la Cancelaria prim-ministrului Mihaela Frăsineanu.

Citește și : Anunț de ultimă oră de la RAR. Stațiile ITP din toată țara nu mai funcționează

Ministrul Mediului Mircea Fechet, prezent la dezbatere, a afirmat că SGR este cel mai mare proiect de economie circulară din istoria postdecembristă a României, cel mai bun proiect de parteneriat public-privat, precum și al doilea sistem ca mărime din Europea, după cel din Germania.

Din prima zi a mandatului la minister am știut că pe 30 noiembrie pornim SGR, și am considerat că trebuie să anunț că nu voi fi de acord cu amânări și nu voi fi de acord cu cei care se opuneau și spuneau că nu suntem pregătiți. Le-am răspuns ce le răspund și azi: dacă în Germania și în vestul Europei se poate, se poate și la noi, chiar dacă sunt provocări. SGR e al doilea cel mai mare sistem din Europa, după cel nemțesc. Eu spun nu doar că a fost cel mai bun parteneriat public-privat, ci și cel mai mare proiect de economie circulară din ultimii 30 de ani. România e azi mai curată decât era în urmă cu un an, putem constata fiecare dintre noi asta. În afară de obiectivul de mediu, discutăm și despre mii de locuri de muncă ce nu existau în urmă cu un an, există o industrie orizontală ce s-a dezvoltat în ultimul an.

Citește și : Repartitoarele de căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Cât costă montarea unui astfel de dispozitiv

Există un sentiment de bine, un sentiment plăcut, când împreună cu copiii returnăm ambalajele, nu doar că vor avea copiii bani de buzunar, dar acele ambalaje ajung unde le e locul, în fabricile de reciclare. 84%, cifra lunii octombrie, a doua lună cu peste 80%, e o cifră spectaculoasă pentru România care stă încremenită în 13% la sortare. SGR e un exemplu pentru administrația publică, 84% față de 13% e o diferență mare. Mă bucur că am luat o decizie corectă. Am știut atunci că îmi risc mandatul, dar am făcut-o pentru o cauză în care credeam și cred și acum”, a spus ministrul Mediului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Cu cine joacă U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
1.500 de euro lunar pentru tineri. Domeniile disponibile și pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România