România şi Cehia, cea mai mare CREŞTERE ECONOMICĂ din UE

România și Cehia au avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015 comparativ cu primul trimestru al anului trecut, datorită unui avans de 4,2% fiecare, a anunțat marți Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), transmite AFP.
Filip Stan
09 iun. 2015, 10:42
România şi Cehia, cea mai mare CREŞTERE ECONOMICĂ din UE

În cazul Uniunii Europene, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,5% în ritm anual în primele trei luni ale acestui an, iar zona euro a înregistrat o creștere economică de 1% în primul trimestru al acestui an comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

În primul trimestru din 2015 comparativ cu precedentele trei luni, România și Cipru au avut a doua mare creștere economică din UE, 1,6%, fiind devansate doar de Cehia care a înregistrat o creștere de 3,1%. Aceasta în condițiile în care în zona euro și în Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru din 2015 cu 0,4%. Potrivit Agerpres, Eurostat a precizat că a revizuit în creștere estimările privind avansul înregistrat de economia zonei euro în primul trimestru de la 0,3% la 0,4%, grație unei contribuții mai mari a consumului gospodăriilor la creșterea economică.

În cazul României, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în primul trimestru al acestui an Produsul Intern Brut a crescut cu 4,3% față de primul trimestru al anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul IV 2014, contribuții semnificative la avansul economiei având comerțul cu ridicata (1%) și industria și comunicațiile (0,9% fiecare).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Rapidul, abandonat de Dan Șucu? De ce nu mai vine patronul la meciurile din Giulești. Exclusiv
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cei doi frați înecați la Olimp, aduși acasă în sicrie albe. Mărturia sfâșietoare a surorii: „Mi-au rupt sufletul, eu aveam nunta luna viitoare...”
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Formarea Guvernului se amână. Președintele Nicușor Dan ar alege un nou premier abia după 1 septembrie (Surse)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat