România împrumută 60 de milioane de euro pentru finanţarea Proiectului de îmbunătăţire a serviciilor judiciare

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri contractarea unui nou împrumut în valoare de 60 milioane euro, pentru finanțarea Proiectului de îmbunătățire a serviciilor judiciare.
Romania TV
12 oct. 2016, 11:50
România împrumută 60 de milioane de euro pentru finanţarea Proiectului de îmbunătăţire a serviciilor judiciare

Suma de 60 de milioane de euro va fi alocată în baza unui Acord de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Costul total estimat al proiectului este de 65 milioane euro, din care 60 milioane euro din împrumutul BIRD și 5 milioane euro contribuția părții române, prin bugetul Ministerului Justitției.

Împrumutul va sprijini măsurile privind modernizarea clădirilor instanțelor și a sistemelor informatice judiciare, incluse în Planul de acțiune pentru implementarea strategiei pentru dezvoltarea sistemului judiciar 2016-2020, prin:

  • Îmbunătățirea funcționării instanțelor și instituțiilor aflate sub autoritatea Ministerului Justiției, a sediilor instanțelor (reabilitarea, extinderea, construirea, dotarea cu mobilier a acestora) și a structurii IT din sistemul judiciar;
  • Îmbunătățirea activității Oficiului Național al Registrului Comerțului, prin dotarea cu hardware, proiectarea, dezvoltarea și implementarea unui sistem de arhivare electronică;
  • Îmbunătățirea activității parchetelor prin remedierea infrastructurii IT la nivel național și a infrastructurii de securitate la nivelul Ministerului Public.

Proiectul va fi implementat de Ministerul Justiției prin Unitatea de Management al Proiectului – Direcția de Implementare a Proiectelor Finanțate din Împrumuturi Externe – DIPFIE), existentă deja în cadrul instituției.

Împrumutul de 60 milioane euro va fi acordat de BIRD, pe o perioadă de 6 ani, în condiții financiare avantajoase pentru statul român.

Având în vedere etapele calendarului privind negocierea acestui acord de împrumut, acesta nu va avea impact asupra bugetului de stat pe anul 2016. Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului (rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului) se asigură conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul finanțării rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, semifinale 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. S-a anunţat ora de start a cursei şi adversarii
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Ce semne pot indica prea mult mangan în apa de la robinet. Poate fi folosită pentru spălat sau gătit?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat