România nu mai este în top 5 al celor mai scumpe pieţe de energie din Europa

România a părăsit pentru prima dată în acest an topul celor mai scumpe cinci piețe spot de energie electrică din Uniunea Europeană, ocupând în luna august doar poziția a 11-a. Schimbarea vine după ce, pe tot parcursul primului semestru și în întreg anul trecut, România s-a situat constant pe locul al treilea în clasament, după Irlanda și Italia.
George Russo
04 sept. 2025, 10:26
România nu mai este în top 5 al celor mai scumpe pieţe de energie din Europa

Scăderea abruptă a prețurilor din august marchează o premieră pe piața de energie din România, într-un context în care, de la începutul anului, țara s-a aflat lună de lună în top 5 la nivel european. Cu toate acestea, în pofida reculului temporar, prețul mediu calculat de la începutul lui 2025 menține România în continuare între cele mai scumpe piețe din UE.

Potrivit Profit.ro, prețul mediu al energiei electrice spot pe platforma PZU, administrată de OPCOM, pe care se tranzacționează un volum echivalent cu aproximativ o treime din consumul intern, a fost în luna august de 78,3 euro/MWh, cu peste 25 de euro sau aproape 25% sub cel din luna precedentă, de 103,5 euro/MWh.

Mai important, prețul mediu din august este mai redus cu aproape 40% sau 48,5 euro decât cel de 126,89 euro/MWh din aceeași lună a anului trecut, când, la fel ca în iulie 2024, a fost o situație mai puțin obișnuită, fiind înregistrate fluxuri ridicate de energie din Ungaria și România către Ucraina.

De la începutul anului și până în prezent, lună de lună, România s-a aflat în top 5 cele mai scumpe piețe spot din UE.

De altfel, prețul mediu de la începutul anului până în prezent din România este de 104,85 euro/MWh, ceea ce face ca, în pofida poziției de mijloc ocupate în luna august, România să rămână cea de-a treia cea mai scumpă piață spot din UE, după Irlanda (118 euro/MWh) și Italia (117 euro/MWh). Imediat după România se poziționează vecinii maghiari (104,67 euro/MWh) și bulgari (103,4 euro/MWh).

Interesant este că în luna august, prețul de pe piața germană EXAA (80,73 euro/MWh) a fost superior celui de pe OPCOM, fapt inedit cel puțin în ultimii ani.

Citeşte şi: Metro, proiect uriaș lângă București. ”Suntem pregătiți să continuăm să investim în România”

Prețuri mai mari decât cele din România au fost raportate în august, pe lângă tradiționalele piețe spot din Italia și Irlanda, și pe piețele din Polonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia și Croația. Cealaltă mare piață europeană, Franța, a înregistrat în august un preț mediu de 54,5 euro/MWh.

România a înregistrat în primul semestru al treilea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE (după Irlanda și Italia), prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, 109,74 euro/MWh (urmată de Ungaria, cu 109,22 euro/MWh), fiind cu aproape 33 de euro sau 43% mai mare decât cel raportat pentru aceeași perioadă a anului trecut, de 76,78 euro/MWh.

România a terminat și anul 2024 pe poziția a treia în topul celor mai scumpe piețe spot de electricitate din Uniunea Europeană (UE), cu un preț mediu zilnic pe parcursul întregului an de 103,5 euro/MWh, fiind depășită doar de Irlanda (109 euro/MWh) și Italia (107,4 euro/MWh).

Motivele pentru care România se numără printre cele mai scumpe piețe europene sunt diverse: de la faptul că au fost închise capacități de producție tradiționale și înlocuite cu capacități de producție regenerabile insuficiente, dat fiind factorul de capacitate mai redus al acestora, la faptul că, în urma războiului declanșat de Rusia, Ucraina s-a transformat din exportator net de energie ieftină în regiune, în importator net de energie.

În plus, reglementările și repetatele intervenții pe preț ale autorităților au condus la o bulversare a pieței. Totodată, capacitățile de interconectare par a fi insuficiente în acest context, iar o parte din energia verde din Occident care ajungea, prin mecanismul de interconectare al piețelor spot, în România și Balcani ia calea Ucrainei, via Ungaria.

Citeşte şi: Pensia în criptomonede, posibilă și în Europa de Est. Ce spune CEO-ul Bitget: „Totul depinde de ritmul reglementării, de nivelul de educaţie financiară”

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Imposibilul aproape posibil: Denis Drăguș la FCSB! Gigi Becali i-a promis cel mai mare bonus de Champions League oferit în fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?